Record în gastronomie: Cea mai mare cobză de cetină a fost realizată la „Mica Unire în bucate”

Record în gastronomie: Cea mai mare cobză de cetină a fost realizată la „Mica Unire în bucate”

Împletirea celei mai mari cobze din cetină de brad din România, pentru afumarea păstrăvului (sursă foto: Amintiri Gustoase)

Publicat de Adrian Lambru la 29 ianuarie 2026, 13:35

Primul eveniment gastronomic al anului organizat de „Amintiri Gustoase” a adus, pe 24 ianuarie, nu doar preparate tradiționale din toate colțurile țării, ci și un nou record național: împletirea celei mai mari cobze de cetină din România, destinată afumării păstrăvului. 

Inițiativa a avut loc în cadrul „Mica Unire în bucate”, un eveniment organizat de platforma Amintiri Gustoase, cu ocazia celebrării Micii Uniri.

Potrivit organizatorilor, peste 150 de invitați, de la chefi, la bucătari, la antropologi, experți culinari, antreprenori, reprezentanți ai asociațiilor gastronomice, ai ecodestinațiilor și geoparcurilor internaționale, alături de jurnaliști, creatori de conținut și branduri care susțin calitatea în bucătărie, s-au reunit pentru cea de-a cincea ediție a evenimentelor Amintiri Gustoase. 

Participanții au gătit împreună un meniu simbolic, conceput ca o hartă culinară a României, în care s-au întâlnit gusturi, ingrediente și povești din șapte regiuni geografice.

Un nou record național

Un moment central al evenimentului a fost stabilirea unui nou record național de către Ecodestinația Țara Dornelor, prin realizarea celei mai mari cobze din cetină, un suport tradițional folosit la afumarea păstrăvului, ingredient emblematic al zonei. Până la ora 15:00, cobza a atins lungimea de 1,95 metri și a fost realizată într-o formă specială, inspirată de silueta unui păstrăv, pentru a sublinia identitatea gastronomică a regiunii. 

La atelierul de împletit au participat peste 20 de persoane, coordonate de reprezentanții Ecodestinației Țara Dornelor.

Împletirea cobzei din cetină de brad, pentru afumarea păstrăvului. (sursă foto: Amintiri Gustoase)
Împletirea cobzei din cetină de brad, pentru afumarea păstrăvului. (sursă foto: Amintiri Gustoase)

Programul a inclus și activități conexe, precum un atelier de colaje cu tematică gastronomică, coordonat de artistul vizual Nicoleta Ababei, dar și o serie de probe interactive prin care participanții au putut obține simbolic „buletinul de hațegan”, în spiritul specificului Țării Hațegului, primul geoparc internațional recunoscut din România.

Dimensiunea gastronomică a fost completată de prezența Slow Food Buzău, considerată un exemplu de bune practici la nivel național, precum și de reprezentarea județului Harghita, desemnat Capitală Gastronomică Europeană pentru 2027, prin food hub-ul Civitas și „Magazinul cumsecade”, care reunesc peste 70 de producători locali.

Un meniu național

Tot meniul a fost construit în jurul ideii de unitate națională și a inclus preparate realizate pe loc, în cadrul unui amplu workshop de cooking. De la unt de casă pregătit artizanal și servit cu trufe românești și pâine din Harghita prăjită pe jar, până la mămăligă cu brânză, smântână și ouă prăjite în grăsime animală, preparatele au pus în valoare ingrediente locale și rețete reinterpretate. 

În total, pentru eveniment au fost pregătite peste 500 de sarmale, aproximativ 10 kilograme de pâine au fost rumenite pe jar, mai bine de 12 kilograme de mălai de moară au fost transformate în preparate tradiționale, iar 7 kilograme de păstrăv proaspăt afumat au fost servite invitaților. 

La workshopul de cooking au participat 36 de persoane, care au gătit timp de patru ore și jumătate, folosind logistica unei bucătării mobile complet echipate, pusă la dispoziție de Electrolux, companie implicată activ în promovarea mișcării pro gust, slow food și a sustenabilității alimentare.

„Evenimentul a fost, și anul acesta, mai mult decât un workshop de cooking. A fost un spațiu de întâlnire între oameni, gusturi și valori comune. Pentru Electrolux România, parteneriatul cu Amintiri Gustoase și Cronicari Digitali, ajuns deja la al șaselea an, înseamnă o implicare constantă într-o conversație relevantă despre viitorul bucătăriei, despre sustenabilitate și despre modul în care tehnologia poate sprijini gătitul conștient. Credem că bucătăria viitorului este una care respectă ingredientele, reduce risipa alimentară și aduce oamenii împreună”, a declarat Teodora (Juravle) Mărăcineanu, Head of Marketing, Electrolux România.

Gastronomia ca brand de țară

Evenimentul a pus accent și pe rolul gastronomiei românești ca element de brand de țară și instrument de diplomație turistică, într-un context în care tot mai multe organizații și companii colaborează pentru promovarea patrimoniului cultural și culinar. 

ONG-ul Cronicari Digitali s-a remarcat, în acest sens, prin proiecte derulate încă din 2018, care au adus împreună mediul privat, instituțional și societatea civilă, contribuind la promovarea unor inițiative precum Via Transilvanica, România Atractivă sau strategia de comunicare a Asociației Ecodestinațiilor din România.

Atelier de împletire a cobzei din cetină de brad, pentru afumarea păstrăvului (sursă foto: Amintiri Gustoase)
Atelier de împletire a cobzei din cetină de brad, pentru afumarea păstrăvului (sursă foto: Amintiri Gustoase)

Respectul pentru gust

Alături de Electrolux, Annabella Retail și producătorul Râureni au fost parte integrantă a evenimentului, promovând respectul pentru ingredient și pentru lanțurile scurte de aprovizionare.

„Pentru Annabella Retail, acesta este începutul unei colaborări construite în jurul unor valori comune: respectul pentru ingredient, pentru munca din spatele fiecărui produs și pentru comunitățile care le fac posibile. Suntem o companie 100% românească și credem în proximitate, în prospețime și în lanțuri scurte de aprovizionare. Evenimentul promovează exact acest tip de relație onestă cu mâncarea”, a declarat Alexandru Jitariu, director de marketing, Annabella Retail.

Printre partenerii evenimentului s-au mai numărat Artesana și Valvis Holding, cu brandurile AQUA Carpatica, AQUA Carpatica Flavours, Domeniile Sâmburești și Alai.

Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Adrian Lambru

Fac ceea ce-mi place. Adică cea mai frumoasă meserie din lume!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.