Președintele USR a cerut demisia Guvernului Dăncilă pentru că a cheltuit o sumă importantă de bani pe referendumul pentru definirea familiei, care nu a întrunit cvorumul necesar.

„Acest guvern este un guvern care trebuie să plece, este un guvern căruia îi cerem demisia pentru că acest guvern a aruncat 40 de milioane pe o fantasmă. O clasă politică responsabilă nu ar trebui să facă referendumuri care fragmentează societatea, care aduc o ruptură în societate. Şi eu sper că de luni societatea, românii vor reveni la problemele de care le pasă”, a spus liderul USR.

Liderul Uniunii Salvați România a explicat că România are încă destule probleme de rezolvat, mai ales în domeniul infrastructurii, în sistemul de sănătate sau în cel al educaţiei pentru a cheltui bani cu altceva.

Dan Barna a mai precizat că un semnal că românii au respins acest referendum este şi faptul că în niciun judeţ rezultatul nu s-a apropiat de pragul necesar validării.

Rezultatul final al referendumului pentru familie arată că nu s-a atins pragul necesar pentru validare. Datele finale privind referendumul arată că doar 20,41% dintre alegători și-au exprimat opțiunea. Mai precis, au votat 3.731.704 de oameni.

Pentru a fi validat, era necesar ca 5.483.548 de români să voteze – 30% din numărul oficial al alegătorilor, care se ridică la 18.278.496.

Dar mai mult de atât, această consultare marchează și cea mai scăzută prezență la vot din istoria democrației de după 89.

„Recordul' de până acum îl reprezintă tot un referendum, cel pentru schimbarea sistemul de vot din România, iniţiat în 2007 de preşedintele Traian Băsescu. Atunci, 4,8 milioane de votanţi s-au prezentat la vot.