Campanii de comunicare pentru atragerea clienţilor

“Compania noastră a început să investească foarte mult în promovarea acestor servicii şi sunt rezultate foarte bune şi datorită posibilităţii reducerii costurilor. Există deja foarte mulţi clienţi care studiază ofertele pe internet, fiind foarte uşor să găsească un RCA ieftin, brokerii fiind la o distanţă de o fereastră pentru a analiza condiţiile şi preţul”, a declarat pentru capital.ro, Directorul de Vânzări al Strategic Insurance Broker, Ana Maria Bucea.

Aceasta a precizat că societatea de brokeraj oferă clienţilor cât mai multe informaţii prin realizarea câtorva site-uri, dar şi prin implicarea în campanii de responsabilizare în trafic.

Potrivit celor de la Piraeus Insurance Broker campaniile din mediul online sunt necesare mai ales pentru a face cunoscute avantajele achiziţionării poliţelor RCA în acest mod şi care trage după sine şi promovarea altor produse. “Evident, că se pot promova şi alte produse de asigurare care se pot vinde online, tocmai în ideea de a face şi mai atractiv portalul respectiv (…) Comandând o poliţă online acasă sau la birou, clientul doreşte să nu piardă timp umblând pe la toate firmele de asigurări pentru a găsi un RCA la un pret avantajos”, a spus Head of Sales Departament Piraeus Insurance Broker, Cosmin Andrei.

Administratorul delegat al Pintilie Broker de Asigurare, Alexandru Pintilie, e de părere că o campanie clasică de informare nu este de ajuns, iar Asigurătorii şi brokerii trebuie să “exploateze” şi mediul reţelelor sociale gen Facebook sau Twitter unde să ofere răspunsuri cu privire la orice tip de asigurare generală, doar cu scopul informării. “Ne confruntăm totodată cu scepticismul românilor în ceea ce priveşte efectuarea plăţii online, însă oferim posibilitatea achitării poliţelor şi în numerar în momentul livrării acestora. Cursul dezvoltării, din această perspectivă, a pieţei asigurărilor online, este cel firesc. Cu cât Romania va avea mai mulţi utilizatori de Internet, cu atât şi vânzarile de asigurări online vor creşte”, a completat Alexandru Pintilie.
 
Creştere pozitivă în condiţii de criză

Referindu-se la evoluţia pieţei de RCA online în condiţiile actuale economice, Cosmin Andrei a sublinat faptul că această piaţă nu a fost influenţată în mod negativ, ci din contră, chiar a beneficiat de pe urma crizei economice. “Piaţa de RCA online a cunoscut în ultima perioadă acelaşi trend de creştere pe care l-a avut piaţa de online în ansamblu”, a punctat Head of Sales Departament al Piraeus Insurance Broker.

Din punctul de vedere al celor de la Strategic Insurance Broker influenţa crizei economice asupra afacerii RCA online a fost inexistentă. “Noi suntem într-o continua creştere şi nu putem să apreciem această influenţă. De la lansarea platformei RCA super ieftin, avem o creştere medie lunară a numărului de clienţi de aproximativ 60%”, a spus Ana Maria Bucea.
Alexandru Pintilie a subliniat faptul că în momentul în care efectele crizei mondiale au început să se facă simţite în România, piaţa asigurărilor online era într-un stadiu incipient, astfel că vânzările au înregistrat scăderi nesemnificative în anumite perioade. “Putem vorbi de un nivel mulţumitor al vânzărilor spre modest în anumite perioade din aceşti doi ani de criză, sau, mai bine zis, recesiune economică, în cazul României”, a adăugat Pintilie.

Viitor asigurat pentru RCA online

După reglementările CSA, de la începutul anului, de emitere a poliţelor exclusive electronic, majoritatea asigurătorilor au lansat pe piaţa portaluri care permit utilizatorilor să-şi calculeze preţul şi să opteze pentru un RCA potrivit nevoilor lor. “Având în vedere dificultatea de a mai emite poliţele în altă parte decât la birou, dificultatea agenţilor de a mai emite poliţe fără a avea acces la Internet şi imprimantă, credem că numărul de clienţi pe această piaţă va fi din ce în ce mai mare”, a mai spus Directorul de Vânzări al Strategic Insurance Broker.

Pe de alta parte, reprezentantul Piraeus Insurance Broker a declarat că toate modificările mai sus enumerate au condus către o evoluţie pozitivă a pieţei de RCA online, iar trendul nu poate fi decât unul pozitiv. “Anticipăm că în perioada imediat următoare se vor tranzacţiona online şi alte tipuri de asigurări, ceea ce va mări portofoliul de asigurări emise prin intermediul acestui canal de vânzare”, a estimat Cosmin Andrei.

În concluzie, putem afirma că bazele acestui segment au fost puse, iar abia de acum în acolo urmează dezvoltarea acestei pieţe, care va merge mână-n mână cu creşterea numărului utilizatorilor de Internet.

Te-ar putea interesa și: