Afectată de limitarea importurilor de petrol, India a declarat că ar fi de acord să plătească petrolul iranian în aur și nu în dolari americani. Această poziție ar putea fi adoptată și de chinezi.
<iframe width="640" height="480" src="https://www.youtube.com/embed/99uDPgmjOPg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
<iframe width="640" height="480" src="https://www.youtube.com/embed/3vD8Y1jLo58" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Mai mulţi deputaţi sau responsabili iranieni au denunţat luni decizia Uniunii Europene de a impune un embargo petrolier fără precedent Iranului, afirmând că este inaplicabilă şi nu face decât să crească preţul la petrol, informează AFP.

‘Sancţiunile împotriva exporturilor petroliere ale Iranului servesc numai politicienilor americani şi europeni (pentru propagandă) şi nu vor avea efect asupra economiei iraniene’, a afirmat Ali Adiani, membru al Comisiei pentru energie a Parlamentului iranian, citat de agenţia Fars.

‘În prezent, din cauza situaţiei de pe piaţă, Iranul poate vinde petrol oricărei ţări (…) Cu sancţiunile, preţul petrolului va creşte şi aceasta va fi în dezavantajul Europei şi al SUA’, a adăugat el.

Ţările UE au convenit luni să impună un embargo petrolier gradual fără precedent Iranului, precum şi sancţionarea Băncii centrale iraniene pentru a amortiza finanţarea programului nuclear al Teheranului.

Acordul de principiu convenit în cursul unei reuniuni a ambasadorilor ţărilor UE la Bruxelles, potrivit unor surse diplomatice, urmează să fie aprobat în cursul zilei de miniştrii europeni ai afacerilor externe reuniţi la Bruxelles. Iranul vinde aproximativ 20% din petrolul său ţărilor UE, în special Greciei, Italiei şi Spaniei.
Războiul împotriva Iranului este aproape inevitabil (politolog italian)
Războiul împotriva Iranului este aproape inevitabil, a opinat marţi, în cadrul unei dezbateri la Moscova, cunoscutul politolog italian Giulietto Chiesa citat de ITAR-TASS.

‘Dacă acum doi sau trei ani, un război împotriva Iranului reprezenta doar o perspectivă vagă, în prezent probabilitatea unui conflict cu Iranul este de aproape 100%’, a indicat expertul, subliniind că ‘acesta va fi un război mare şi riscant pentru toţi cei implicaţi’.

El consideră că este greşit scenariul potrivit căruia liderii iranieni pot fi eliminaţi rapid, iar situaţia din ţară – subminată. ‘Iranul nu va rămâne fără apărare’, apreciază acesta, într-un îndemn la reflecţie pentru ‘toate capetele înfierbântate’.
<iframe width="640" height="480" src="https://www.youtube.com/embed/fk-X1uW07ag" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>