Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 1,8 puncte procentuale mai mare decât la femei.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna decembrie a anului 2017 a fost de 435.000 persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (443.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (493.000 persoane).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,7% pentru luna decembrie 2017 (4,5% în cazul bărbaţilor şi 2,7% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,6% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna decembrie 2017.