Faţă de luna august, indicele preţurilor de consum (IPC) a crescut cu 0,56 la sută.

Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (octombrie 2009 – septembrie 2010) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2008 – septembrie 2009) determinată pe baza IPC este de 5,3%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 5,2%.

Preţurile mărfurilor alimentare au crescut în septembrie 2010 cu 0,82% faţă de luna precedentă, preţurile mărfurilor nealimentare au înregistrat o creştere de 0,34%, iar cele ale serviciilor, un plus de 0,62%.

Raportat la perioada similară din 2009, în septembrie 2010 mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,81%, mărfurile nealimentare cu 10,75%, iar serviciile cu 6,35%.

Un sondaj al Asociaţiei Analiştilor Financiar – Bancari din România /AAFBR/, publicat vineri, estima că rata lunară a inflaţiei, în septembrie, se va situa probabil la 0,4% (estimările variază între 0,2% şi 0,7%), în timp ce rata anuală a fost de de 7,6% (estimările variază între 7,3% şi 7,9%).

Pentru finele anului 2010, estimarea membrilor AAFBR care au răspuns la sondaj plasează rata anuală a inflaţiei la 7,8 la sută, previziunile variind între 7,2% şi 8,2%.
SURSA: Agerpres