Răsturnare de situație pentru Simona Halep! Este anunțul momentului pentru marea campioană a României

Răsturnare de situație pentru Simona Halep! Este anunțul momentului pentru marea campioană a României

SURSA FOTO: Facebook, Simona Halep

Publicat de Leonard Bădilă la 31 mai 2023, 12:51

Simona Halep are parte de vești tot mai proaste. Un cunoscut jurnalist a susținut că îndrăgita sportivă din România nu va putea reveni pe teren nici dacă va câștiga procesul în scandalul de dopaj în care este implicată.

Un cunoscut jurnalist de la New York Times care s-a ocupat de cazul Simonei Halep a venit cu vești proaste. Acesta susține că sportiva nu ar fi jucat tenis în momentul de față nici dacă s-ar fi judecat mai devreme.

„Și dacă Simona Halep va câștiga procesul în care anunță că nu a fost vorba de o greșeală sau neglijență semnificativă, ea tot va fi suspendată cel puțin un an. Asta ar însemna că, și dacă s-ar fi judecat mai devreme, ea oricum nu ar fi jucat tenis acum”, a spus jurnalistul de la New York Times.

Regulamentul prevede o suspendare de cel puţin un an

De asemenea, Ben Rothenberg a spus și că multe detalii din cazul Simonei Halep nu sunt cunoscute opiniei publice, susținând că din acest motiv „nu știm care sunt motivele reale ale acestor amânări”.

În cazul în care Simona Halep va demonstra că a fost victima contaminării, iar substanța interzisă a ajuns în corpul ei fără voia sa, regulamentul prevede o suspendare de cel puţin un an, amintește publicația menționată.

Acest lucru înseamnă că sportiva ar putea reveni în circuit, în cel mai fericit caz, abia în octombrie, fiind cert că ratează toate Grand Slam-urile din 2023.

„Sportivii sunt direct răspunzători pentru ceea ce există în organismul lor. Trebuie să demonstreze cum a ajuns acea substanță în corp, pentru că substanța asta nu e permisă deloc în organism. Simpla prezență a acestei substanțe este considerată dopaj”, a declarat Gabriela Andreiașu, șefa ANAD.

Sorana Cîrstea a vorbit despre situația în care se află Simona Halep

Amintim că Sorana Cîrstea a vorbit despre situația în care se află Simona Halep.

„În general nu-mi place să-mi dau cu părerea. În România, toată lumea și-a dat cu părerea și nu cred că e nevoie și de părerea mea. Singurul lucru pe care pot să-l spun este că nu cred că Simona s-ar fi dopat vreodată conștient.

Am spus asta și când am aflat prima oară. Atât. Mi-e greu să vorbesc mai mult, pentru că orice voi spune se va răstălmăci. Nu este o situație foarte roz, dar sper din tot sufletul să se rezolve”, a declarat ea.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.