Tribunalul Olt va emite mandate de aducere pentru audierea unor martori din dosarul Caracal. Printre aceștia se numără şi Remus Rădoi, un controversat om de afaceri la care ar fi apelat poliţiştii pentru a afla mai multe informaţii după dispariţia Alexandrei Măceşanu.

Dosarului, ce are ca obiect traficul de persoane, i-a fost fixat un nou termen de judecată. Acesta va fi pe 24 noiembrie, în vederea continuării audierii martorilor.

Pentru a fi audiaţi pe 24 noiembrie, instanţa va emite mandate de aducere pentru cinci martori şi a citat alţi doi martori.

Dosarul se judecă pe fond la Tribunalul Olt, procesul începând în 2020 şi având mai multe termene, de cele mai multe ori fiind audiaţi diferiţi martori.

La termenul din luna octombrie cauza a fost amânată pentru că cei doi inculpaţi, Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu, au fost în carantină din cauza infectării cu SARS-CoV-2.

Gheorghe Dincă trimite scrisori anonime din închisoare

Pe 15 ianuarie 2020 a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din cazul “Caracal”, Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol – două fapte, omor calificat – două fapte, profanare de cadavre – două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).

În 9 septembrie, a fost audiată una dintre colegele Luizei Melencu, adolescenta care a dispărut în aprilie 2019. Totodată, o persoană din anturajul lui Gheorghe Dincă a povestit instanței faptul că inculpatul a participat la o nuntă alături de procurorul Ovidiu Popescu, una dintre persoanele implicate în acest caz, conform informațiilor transmise de gandul.ro

„Din declarația fostului socru al avocatei lui Dincă, cea care îl însoțea la reconstituiri, a rezultat că ei se cunoșteau cu toții. Din păcate, este o tăcere deplină”, a declarat Carmen Obârșanu, punctând faptul că tactica lui Gheorghe Dincă este să-și schimbe declarațiile de la o zi la alta, potrivit sursei menționate.

Ce scrisori trimite inculpatul din dosarul Caracal?

De asemenea, avocata familiei Melencu, Carmen Obârșanu, a explicat pentrus sursa menționată că Dincă trimite o serie de scrisori sub diferite pseudononime către persoanele care îi scriu în închisoare.

„El trimite scrisori în care înjură persoanele respective. Când i-a pus judecătoarea scrisoarea în față, Dincă a susținut că nu el a trimis scrisoarea”, a explicat Carmen Obârșanu.

Mai mult, raportul criminalistic obținut de sursa menționată arată faptul că „au fost analizate doar probele din plicurile notate 16C, 39 și proba nr.6, iar restul plicurilor și coletelor se returnează intacte”, în urma dispozițiilor primite.

Gheorghe Dincă este acuzat că le-a ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu în locuinţa sa din Caracal.

Procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pe Gheorge Dincă în 10 ianuarie 2020, sub acuzaţiile de trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat și profanarea de cadavre sau morminte. În acelaşi dosar, Ştefan Risipiţeanu, vecinul lui Dincă, este acuzat de viol.

Timp de nouă luni, dosarul crimelor de la Caracal a stat în camera preliminară, pentru ca un judecător să verifice dacă probele au fost legal administrate de procurori.