Dacian Cioloș nu a decis încă dacă va candida sau nu la alegerile prezidențiale, dar ultimele declarații arată o delimitare clară de PNL și actualul președinte al României. Aflat în campanie electorală, fostul premier a lansat un val de acuzații dure la adresa lui Klaus Iohannis. Acesta este nemulțumit că șeful statului a acceptat numirea unor miniștri slabi și chiar l-a numit președinte fără soluții.

”E timpul să recunoaștem că statul român nu funcționează la potențialul său maxim. Un Parlament rău intenționat și un Președinte fără soluții pun statul într-un echilibru precar, care folosește electoral ambelor părți. Din ecuație lipsesc cetățenii și interesul social.

Cred că viitoarea Constituție a României trebuie să precizeze mai clar responsabilitatea guvernării. Președintele și guvernul trebuie să lucreze împreună, dar, pentru asta, Președintele țării trebuie să își asume decizii. Vom crea mecanismele necesare dizolvării Parlamentului.”, a spus Dacian Cioloș, la mitingul USR-PLUS, de la Timișoara.

”Președintele țării trebuie să își asume decizii. Dacă nominalizezi în fruntea guvernului toate, dar chiar toate marionetele unui infractor ca Dragnea, tu, ca președinte, trebuie să îți asumi responsabilitatea pentru nominalizare”, a mai declarat Cioloș. ”Vrem un președinte implicat și responsabil, un parlament care să răspundă voinței poporului! Și un guvern profesionist!”, a mai spus liderul PLUS.

Deși se dorea a uniune a opoziției, care să sprijine un candidat unic la alegerile prezidențiale, ultimele declarații ale lui Dacian Cioloș arată mai degrabă a sciziune. Conform surselor Capital, un grup puternic insistă ca fostul premier să candideze pentru scaunul de la Cotroceni, iar o decizie în acest sens se va lua dupa alegerile europarlamentare, în funcție de scorul obținut.