RĂSTURNARE DE SITUAȚIE: Anunț despre Elena UDREA

RĂSTURNARE DE SITUAȚIE: Anunț despre Elena UDREA
Publicat de Valentin Vioreanu la 4 octombrie 2018, 12:16

Avocatul Veronel Rădulescu a declarat joi că sunt „zero șanse” ca Elena Udrea să fie extrădată.

Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, a declarat joi dimineaţă că „şansele sunt zero” ca aceasta să fie extrădată din Costa Rica, unul dintre argumente fiind că legislaţia din acea ţară interzice separarea copilului de părinţi.

„Se află în custodia autorităţilor din Costa Rica. Nu vorbim de o arestare. Putem vorbi de o reţinere temporară până la soluţionarea situaţiei juridice. Este posibil să se dispună şi o măsură preventivă pe perioada soluţionării cererii de extrădare, dar sperăm ca această măsură să fie una de supraveghere”, a spus Rădulescu, prezent la Parchetul General.

Întrebat care sunt şansele ca Elena Udrea şi Alina Bica să fie extrădate şi aduse în România, avocatul a precizat: „După opinia mea, şansele sunt zero. Am foarte multe argumente. Fiica Elenei Udrea este cetăţean costarican, iar legea de protecţie a copilului din Costa Rica interzice separarea copilului de părinţi. De aceea spuneam că şansele sunt zero. Iar în privinţa Alinei Bica, din câte ştiu, condamnată pentru o infracţiune de favorizarea infractorului, ştiu că această infracţiune nu are corespondent în legislaţia din Costa Rica şi ca atare nu poate fi pusă în aplicare. Este şi o prevedere în convenţia internaţională semnată de Costa Rica. (…) În acest moment, fetiţa se află în grija mamei doamnei Udrea şi a tatălui, Adrian Alexandrov, la domiciliul lor din Costa Rica”.

Elena Udrea şi Alina Bica au fost reţinute de poliţişti în Costa Rica în noaptea de miercuri spre joi.

„În urma schimbului de date şi informaţii transmise prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în cursul acestei nopţi, în Costa Rica, au fost localizate şi reţinute Udrea Elena Gabriela şi Bica Alina Mihaela”, a informat IGPR.

Pe 5 iunie, fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, însă ea a părăsit România cu câteva luni înainte de sentinţă.

Alina Bica are o condamnare definitivă de 4 ani închisoare pentru favorizarea făptuitorului, sentinţa fiind dată pe 26 iunie de Instanţa supremă. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.