Rareș Bogdan dă lovitura! Ce funcție i s-a propus (SURSE)

Rareș Bogdan dă lovitura! Ce funcție i s-a propus (SURSE)
Publicat de Valentin Vioreanu la 2 iunie 2019, 14:20

După ce a obținut funcția de europarlamentar în urma alegerilor de pe 26 mai, Rareș Bogdan ar putea fi propus pentru o nouă funcție.

Rareș Bogdan, cel care a deschis lista PNL la europarlamentare, ar putea fi candidatul partidului pentru funcția de primar general al Capitalei, la alegerile locale de anul viitor, au declarat pentru MEDIAFAX surse liberale.

Înainte ca Rareș Bogdan să se înscrie în PNL, liberalii l-au abordat pe Nicușor Dan pentru o posibilă candidatură la Primăria Capitalei, însă numai cu condiția ca acesta să-și depună adeziunea la PNL, au precizat sursele citate. Cu toate acestea, discuțiile nu s-au materializat deoarece Dan nu a dorit să se înscrie în formațiune.

Potrivit surselor menționate, în acel context, partidul condus de Ludovic Orban ar fi vrut ca Nicușor Dan să fie candidatul dreptei la Primăria Capitalei, însă Alianța USR-PLUS a avut alte planuri, dorind mai degrabă susținerea pentru această funcție a lui Vlad Voiculescu, membru al PLUS și fost ministru al Sănătății în Cabinetul Cioloș.

La ședințele Biroului Executiv și Biroului Politic Național ale PNL de luni, Rareș Bogdan este posibil să fie validat să preia șefia PNL București, înlocuindu-l pe Cristian Bușoi au mai precizat sursele liberale. Schimbarea lui Bușoi vine și după ce organizația PNL București a obținut un scor foarte slab la alegerile europarlamentare, cam jumătate din scorul general al partidului.

Informații articol
Etichete: ,
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.