Rareș Bogdan aruncă bomba! Răsturnare totală pe scena politică din România: Să nu ne batem joc
Sursă: Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu
În ziua în care PNL își alege noul lider de partid, Rareş Bogdan spune că formațiunea liberală are un scor de 22,2%, conform unui sondaj de opinie. Cifrele schimbă complet situația de până acum, întrucât sondajele precedente arătau că PNL ar fi picat chiar pe locul 3, după PSD și AUR.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a anunţat duminică, în timpul Congresului extraordinar desfăşurat la Palatul Parlamentului, că un sondaj de opinie arată că partidul a ajuns la un scor de 22,2% din intenţiile de vot ale românilor.
„Am primit un ultim sondaj de opinie, pe care casa de sondare îl va face cunoscut, probabil, în această seară sau mâine dimineaţă. Este făcut la comanda unei importante instituţii internaţionale. Cifrele arată că, în continuare, votanţii liberali şi PNL sunt cei mai pro-occidentali de pe scena politică românească, că PNL are scorul astăzi de 22,2% din totalul populaţiei, PSD – 31,1%, AUR – 16,2%, UDMR – 5%. Avem potenţial. Haideţi să-l valorificăm şi să nu ne batem joc de ceea ce a rămas, pentru că peste doi ani trebuie să mergem în faţa oamenilor cu realizări, nu cu proiecte”, a anunţat europarlamentarul Rareş Bogdan.
Congresul extraordinar al Partidului Naţional Liberal se întruneşte, duminică, la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noului preşedinte, premierul Nicolae Ciucă fiind singurul candidat la această funcţie.
Ciucă şi-a depus candidatura la şefia PNL miercuri, în ultima zi în care era posibil acest lucru.
PNL este cel mai mare partid de dreapta
Cu o zi înainte, marţi, Biroul Executiv al liberalilor a stabilit o derogare de la statutul partidului în ceea ce priveşte vechimea, astfel încât Nicolae Ciucă să poată candida la funcţia de preşedinte. Statutul PNL prevede că orice membru al partidului poate candida la funcţia de preşedinte dacă are o vechime de cel puţin 5 ani. Ciucă s-a înscris în partid în octombrie 2020.
„Am decis să îmi depun moţiunea de candidatură pentru funcţia de preşedinte al PNL. Am decis să îmi asum această responsabilitate după o discuţie pe care am avut-o cu colegii şi în urma analizei pe care am făcut-o asupra întregii situaţii politice. (…) PNL este cel mai mare partid de dreapta, are cei buni primari din ţară şi poate ajunge primul partid din România”, a declarat premierul, după depunerea candidaturii la şefia Partidului Naţional Liberal.
În document, Ciucă vorbeşte despre dezvoltarea şi modernizarea României, argumentele pentru o Românie puternică, fundamentele reclădirii încrederii, cetăţeanul în centrul preocupărilor PNL, reconectarea la profesionalism, elite şi meritocraţie, guvernarea de mare coaliţie.
„Deciziile şi opţiunile politice rămân apanajul partidului, în timp ce aplicarea acestor decizii ţine de dinamica din coaliţie, de dezbaterile şi deciziile din interiorul organismelor de conducere ale marii coaliţii şi de opţiunile Guvernului şi ale prim-ministrului”, se arată în moţiunea lui Nicolae Ciucă.
De asemenea, el vorbeşte despre dezvoltare prin politicile publice ale PNL.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





