Rareș Bogdan, amenințări fără precedent! Vine 10 august, ticăloșilor: Dezvăluiri despre cazul de la Caracal

Rareș Bogdan, amenințări fără precedent! Vine 10 august, ticăloșilor: Dezvăluiri despre cazul de la Caracal
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 30 iulie 2019, 22:20

Europarlamentarul Rareș Bogdan lansează amenințări fără precedent. Liberalul face dezvăluiri incendiare despre cazul crimelor de la Caracal și le transmite celor de la PSD un avertisment extrem de dur. Tic-tac, vine 10 august, spune fostul jurnalist, care mizează pe un protest de proporții în Piața Victoriei.

Rareș Bogdan lansează acuzații devastatoare în contextul crimelor de la Caracal. Fostul jurnalist vorbește despre faptul că în județul Olt se află un singur operator la 112 în condițiile în care s-au crescut pensiile speciale. Rareș Bogdan dă de pământ pur și simplu cu puterea și le transmite că pe 10 august va avea parte de un protest gigantic.

“112 are UN SINGUR OPERATOR la permanență în județul Olt. Dezvăluirea a fost făcută de Dumitru Coarnă la B1 TV și probabil se referea la cel de la permanentă de la Poliție. Da, putem să suspectăm o justificare a șefului sindicatului, pentru a-și apăra colegii (nu e ușor să fii polițist zilele astea!). DAR: Cum e posibil să crești pensiile speciale, când tu ai cheltuieli urgente pentru a garanta siguranța cetățenilor? Și dacă ai un singur polițist la permanență, trebuie să fie neapărat incompetent?
Cum mama naibii să tai călătoriile studenților, banii persoanelor cu dizabilități, să scumpești benzina și utilitățile (efect al proastei guvernări) și să bagi milioane în propaganda menită să te salveze de furia românilor? Dar nu vă este rușine, ticăloșilor? Un ministru de Interne spunea acum vreo 15 ani, sec, cinic, dar dur ca realitatea, că o societate are gradul de siguranță pe care îl poate plăti. Așa o fi, dar refuz să cred că nu sunt bani pentru urgențe!! Sunt, dar sunt jefuiți de un grup infracțional organizat… Tic-tac!! Vine 10 august!”, a scris europarlamentarul pe o rețea de socializare.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.