Rareș Bogdan îl acuză pe Bolojan că își pregătește o „oaste fidelă”: Cetățenii nu mai contează, e mai puternică pofta unui singur om?
SURSA FOTO: Inquam Photos / Virgil Simonescu - Rareș Bogdan
Europarlamentarul Rareș Bogdan, fost prim-vicepreședinte al PNL, a lansat o serie de acuzații la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj publicat pe Facebook. Rareș Bogdan susține că o nouă măsură ar putea determina un număr mare de consilieri aleși să renunțe la funcțiile politice, dar să își păstreze locurile de muncă.
Rareș Bogdan îl acuză pe Bolojan că își pregătește o nouă „oaste fidelă”
Potrivit informațiilor publicate de europarlamentar pe Facebook, în cazul în care măsura va intra în aplicare, mii de persoane ar putea demisiona din funcțiile de consilieri aleși, păstrându-și însă contractele de muncă și, implicit, profesiile pe care le au. Rareș Bogdan consideră că tocmai acest efect ar fi fost urmărit prin noua prevedere.
Rareș Bogdan explică faptul că indemnizația primită pentru funcția de consilier nu ar fi suficientă pentru întreținerea unei familii. În aceste condiții, consilierii ar putea prefera să renunțe la calitatea de aleși locali, pentru a-și păstra locurile de muncă și veniturile obținute din profesiile lor.
Acesta susține că situația ar putea avea consecințe și asupra modului în care vor fi ocupate locurile rămase vacante în consiliile locale. El afirmă că, potrivit legii, noii consilieri ar urma să fie validați doar de șefii partidelor.
În opinia europarlamentarului, acolo unde există o miză politică importantă, această procedură ar putea ajunge să fie controlată direct de Ilie Bolojan. Rareș Bogdan susține că liderul PNL și-ar putea trimite apropiații în aceste funcții pentru a acționa în interesul său.
„Încă una marca Bolojan. Vă spun și unde e ticăloșia: o nouă oaste fidelă șefului de partid. Veți vedea cum până diseară, mii de oameni își vor da demisia din funcțiile de consilieri aleși și vor rămâne cu contractele de muncă. Adică meseriile lor. Exact asta s-a intenționat. Din indemnizația de consilier nu poate trăi o familie, deci oamenii vor renunța la calitatea de ales. Iar noii consilieri, zice legea, vor fi validați doar de șefii de partid. În cazul unde e miza, de Bolojan cu mânuța lui, care își va trimite acoliții să presteze în folosul …său, până la urmă”, a scris Rareș Bogdan pe Facebook.

Europarlamentarul consideră că o astfel de situație ar fi extrem de gravă
Fostul prim-vicepreședinte al PNL atrage însă atenția că situația ar putea genera probleme în funcționarea unor consilii. El susține că în anumite cazuri nu va putea fi întrunit cvorumul necesar desfășurării ședințelor și adoptării hotărârilor.
Lipsa cvorumului ar putea împiedica adoptarea unor decizii importante pentru administrațiile locale. Printre acestea s-ar număra bugetele, investițiile și alte hotărâri necesare funcționării administrațiilor locale.
Rareș Bogdan consideră că o astfel de situație ar fi una extrem de gravă și își exprimă nemulțumirea față de ceea ce consideră a fi o concentrare excesivă a puterii în mâinile unei singure persoane.
„Dar vor fi consilii unde nu va putea fi făcut cvorumul. Deci nu se vor putea vota bugete, investiții, aproape nimic. Incredibil… Cetățenii nu mai contează, e mai puternică pofta unui singur om??”, a completat liberalul.
Postarea poate fi vizualizată aici.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.