Atunci când un șofer se urcă la volan, trebuie să fie foarte atent, întrucât niște lucruri care par banale pot fi sancționate extrem de dur.

Nerespectarea acestor reguli de circulație este sancționată cu amenzi usturătoare

De exemplu, ignorarea culorii roșu la semafor îți poate atrage o amendă destul de mare, sau chiar o pedeapsă mai gravă. Șoferii care fac acest lucru riscă amenzi cuprinse între 870 de lei și 1160 de lei.

Se aplică aceeași sancțiune și pentru depășirea vitezei legale, cu 31-40 km/h, pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului.

În cazul în care șoferii încalcă regulile de circulație de cinci ori pe durata unui an, aceștia vor fi obligați să susțină din nou examenul scris și să nu mai aibă abateri pe viitor.

De asemenea, depășirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise se pedepsește cu 2-3 puncte amendă, adică o 290-435 de lei, plus două puncte penalizare.

Ce amendă riști dacă nu ai permisul de conducere la tine?

Recent, Codul Rutier a fost schimbat de către Guvern, prin adoptarea hotărârii nr 130/2023 prin care a fost modificat şi completat Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice din România.

De exemplu, dacă pleci la drum și nu ai permisul la tine, riști să primești o amendă destul de mare la un simplu control de rutină. Legea prevede că șoferul tras pe dreapta în cadrul unui control de rutină trebuie să prezinte agenților de la Poliția Rutieră, în mod obligatoriu, permisul de conducere.

Dacă l-ai uitat acasă, nu este caz penal, iar agentul poate verifica în baza CNP-ului dacă are sau nu permis de conducere. Amenda este însă destul de mare.

”Puteți fi sancționat cu amendă conf. Art.101. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (6-8 puncte de amendă sau 870 – 1.160 de lei – n.r.) următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:

Art.35 alin.(20) Participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege”, prevede Codul Rutier.