Raluca Turcan și ministrul Fondurilor Europene, întâlnire importantă cu oamenii de afaceri

Raluca Turcan și ministrul Fondurilor Europene, întâlnire importantă cu oamenii de afaceri
Publicat de Iulian Luca la 28 iulie 2020, 15:30

Inițiativa acestei întrevederi aparține Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură, care a punctat prin vocea președintelui Valeriu Iftime că fondurile europene reprezintă o speranță pentru România și „ar putea mişca economia noastră într-un sens pozitiv.”

Vicepremierul Raluca Turcan şi ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, au avut, marţi, o întrevedere cu oamenii de afaceri din Botoşani, la iniţiativa Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA), transmite Agerpres.

Preşedintele CCIA, Valeriu Iftime, şi-a manifestat îngrijorarea faţă de gradul redus de absorbţie a fondurilor europene, dar şi de lipsa unei infrastructuri rutiere moderne.

„Este aici, alături de noi, ministrul Fondurilor Europene. Noi credem cu toţi, domnule ministru, că, dacă există vreo speranţă de a fi mai bine în Românie, această speranţă este legată de fondurile europene. Pare a fi singura sursă sau una din puţinele surse de venit care ar putea mişca economia noastră într-un sens pozitiv. Ceea ce ne îngrijorează pe toţi, cred că şi pe dumneavoastră şi pe toţi oamenii politici, este gradul incredibil de mic de absorbţie”, a afirmat Iftime.

Vicepremierul a subliniat că România a avut, în ultima jumătate de an, cea mai mare rată de absorbţie de la momentul integrării în Uniunea Europeană, arătând că fondurile europene trebuie să fie principala sursă de finanţare a investiţiilor.

„Fondurile europene, din perspectiva noastră, ar trebui să ajungă să reprezinte principala sursă de investiţii, iar bugetul de stat să rămână pentru partea de acoperire de cheltuieli de întreţinere”, a precizat Turcan.

La rândul său, ministrul Fondurilor Europene a prezentat oamenilor de afaceri setul de măsuri adoptat de Guvern pentru stimularea economiei, în contextul epidemiei de COVID-19.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.