Rafinamentul furtului

Premierul declara hotarat ca nu se vor mai acorda reesalonari la plata datoriilor catre bugete. In acelasi timp insa, Ministerul Muncii are, prin lege, dreptul de a reesalona datoriile la bugetul asigurarilor sociale. Pe de alta parte, in incercarea de a micsora blocajul financiar, Guvernul intentioneaza sa adopte o ordonanta de urgenta care seamana foarte tare cu fosta Ordonanta nr. 55/1999. In esenta, actul normativ isi propune sa instaureze disciplina financiara. Cum? Legand salariile adminis

Premierul declara hotarat ca nu se vor mai acorda reesalonari la plata datoriilor catre bugete. In acelasi timp insa, Ministerul Muncii are, prin lege, dreptul de a reesalona datoriile la bugetul asigurarilor sociale. Pe de alta parte, in incercarea de a micsora blocajul financiar, Guvernul intentioneaza sa adopte o ordonanta de urgenta care seamana foarte tare cu fosta Ordonanta nr. 55/1999. In esenta, actul normativ isi propune sa instaureze disciplina financiara. Cum? Legand salariile administratorilor de plata obligatiilor catre buget. Metoda a mai fost incercata o data (prin Ordonanta nr. 55/1999), dar nu a adus rezultate spectaculoase.

Incercarea de a sustine cresterea economica este bine venita. Din pacate, mijloacele alese pentru a aduce dezvoltarea sunt confuze. Ele se bazeaza nu pe asanarea si privatizarea economiei, ci pe o asa-numita incercare de a stimula cererea. Din acest punct de vedere, unele masuri seamana cu obiceiurile de pe vremea guvernarii Vacaroiu. Un exemplu este blocarea pretului la produsele energetice pe parcursul iernii care a trecut. Primavara a adus cresterea preturilor la carburanti si marirea tarifului la energie electrica. Guvernul Nastase stie bine un lucru: resursele energetice ieftine aduc dezvoltarea. Dar Executivul trebuie sa inteleaga ca un control al preturilor nu se poate face decat pe termen scurt. Un alt mod ciudat de vedea dezvoltarea este vechiul obicei social-democrat: frica de faliment. Primul pas a fost facut. Banca Dacia Felix va reaparea gratie unei intelegeri administrative, si nu datorita negocierilor duse pe piata. Exista, de asemenea, elemente care arata ca se pregateste si o revenire a Bancii Internationale a Religiilor. Este greu de spus cine are mai multa nevoie de bancile aflate in faliment: depunatorii sau guvernantii? In principiu, salvarea unei banci sau a unei intreprinderi de la lichidare poate fi benefica. La fel de important este insa ca piata sa-si spuna cuvantul, iar guvernantii sa nu se mai fereasca precum dracul de tamaie de cuvantul lichidare.

Guvernul are de spalat si cateva rufe murdare lasate de fosta guvernare. Una dintre acestea este scandalul FNI. Premierul a facut un pas important: a recunoscut, principial, vinovatia institutiilor statului in afacerea FNI. Dar premierul face si o gafa. „Daca CEC nu ar fi intrat in afacere, lucrurile ar fi fost simple. Ii lasam pe cei de la FNI, ca si pe cei care joaca la Loto sau Bingo, sa se descurce pe cont propriu”, spune Adrian Nastase. Citatul include jumatate cinism (in stilul deja cunoscut al premierului) si jumatate necunoastere a legii. Sa nu uitam ca FNI a functionat, totusi, pe o piata reglementata. O piata care ar fi trebuit sa fie controlata de o institutie publica numita Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. Multe se pot spune despre depunatorii la FNI, dar nu ca si-au jucat banii la ruleta.

Si totusi s-a schimbat ceva sub actuala guvernare. Este modul de a fura, care a devenit mult mai rafinat. Situatia de la Alro Slatina confirma acest lucru. Arestarile facute in cazul CI-CO au dat senzatia unei escrocherii de proportii. La urma urmei, este vorba doar de 31 miliarde de lei. In schimb, din afacerea Alro, statul poate pierde linistit intre 60 si 100 milioane dolari. Mecanismul este foarte simplu. Alro este in plin proces de privatizare. O banca de investitii este foarte aproape de a gasi cumparator pentru pachetul de actiuni detinut de Autoritatea pentru Privatizare. Estimarile arata ca 54 la suta din capitalul social al Alro (atat cat detine statul) valoreaza 200-250 milioane dolari. In loc sa se grabeasca sa fructifice acest moment, Autoritatea pentru Privatizare initiaza o suspecta majorare de capital. Daca majorarea de capital avea loc in formula dorita de APAPS, statul pierdea controlul, iar Alro beneficia de investitii de 60 milioane dolari. In schimb, statul nu mai primea 200 milioane dolari pe 54 la suta din capitalul social, ci ramanea cu un pachet estimat la doar cateva zeci de milioane de dolari. Important nu este daca mecanismul va fi blocat sau nu. Important este ca sefilor de la APAPS le-a trecut prin gand sa faca o astfel de manevra. Ei mizeaza pe iuteala de mana si pe nebagarea de seama. Ceea ce, de fapt, tot furt se numeste. Doar ca facut ceva mai inteligent.