Rafila: Indemnizaţii de 250 – 1.000 lei pentru medici, asistenţi medicali şi alte categorii de personal medical

Rafila a făcut anunțul. Se dau indemnizații în valoare de 500 – 1.000 lei pentru medicii care fac gărzi. Indemnizații între 250 – 500 lei pentru medicii specialiști și de 500 lei pentru asistenții medicali, moașe și alte categorii de personal medical. Guvernul României a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă privind indemnizațiilor angajaților din sistemul sanitar.

„Au fost nişte precizări legate de acordarea acelor indemnizaţii personalului medical; medicilor care efectuează gărzi, în valoare de 500 până la 1.000 lei. Am introdus o nouă categorie pe care nu trebuie în niciun fel să o marginalizăm, dimpotrivă, trebuie s-o încurajăm să lucreze şi să rămână în sistemul de sănătate în România.

Se vor acorda indemnizaţii la jumătate din valoarea pentru un medic specialist, adică între 250 şi 500 lei, pentru efectuarea de gărzi de către medicii rezidenţi. Deci tinerii medici vor beneficia şi ei, la rândul lor, de această indemnizaţie. De asemenea, sunt precizări legate de administrarea sau de acordarea unor indemnizaţii pentru asistenţii medicali, moaşe şi alte categorii de personal în valoare de 500 lei şi a sporurilor pentru cei care efectuează ture.

Şi un lucru foarte important, aşa cum l-am discutat şi mi l-am asumat în întâlnirile cu sindicatele, este vorba de renunţarea la includerea în plafonul de 30% pentru sporuri a tuturor acestor indemnizaţii care sunt acordate în acest moment, încât să nu mai existe niciun fel de impediment în acordarea lor”, a spus, joi, Alexandru Rafila în cadrul unei conferințe de presă susținută la Palatul Victoria.

A fost adoptată OUG privind drepturile salariale ale angajaților din sistemul sanitar

Declarația sa a fost făcută la câteva ore distanță după ce premierul României, Marcel Ciolacu, a dat vești bune angajaților din sistemul sanitar. La începutul ședinței de guvern de joi, a fost adoptată OUG privind drepturi salariale, plata gărzilor și voucherele de vacanță.

Ordonanța de Urgență a fost convenită cu sindicatele din domeniul sanitar. În prezent, Executivul se așteaptă ca și cadrele medicale să răspundă pe măsură.

„Adoptăm ordonanța de urgență convenită cu sindicatele din domeniul sanitar privind unele drepturi salariale, în special plata gărzilor și plata voucherelor de vacanță. O promisiune pe care Guvernul României și-o respectă.

Mă aștept ca și cadrele sanitare să răspundă pe măsură, așa cum au făcut medicii care au venit de acasă, în noaptea tragediei de la Crevedia, să opereze urgent pacienții ajunși la spitale”, a declarat, joi dimineață, Marcel Ciolacu.

Victimele exploziei de la Crevedia sunt în stare stabilă

Referitor la explozia de la Crevedia, vă amintim că Alexandru Rafila a vizitat, miercuri, victimele internate la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti și la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti. El a discutat personal cu familiile lor. Starea lor este stabilă. Totuși, acest lucru nu înseamnă că prognosticul s-a schimbat, având în vedere că unii au arsă peste 90% din suprafaţă corpului.

„Starea este stabilă, dar asta nu înseamnă că prognosticul s-a schimbat. Au peste 90% suprafaţă corporală arsă şi lucrul acesta pune probleme foarte serioase pentru perspectivă.

Am avut o scurtă discuţie şi cu aparţinătorii câtorva dintre aceşti pacienţi de aici şi de la Bagdasar, să vedem ce probleme au, inclusiv a câtorva dintre pacienţii care sunt transferaţi în străinătate încât să poată să îi însoţească, să aibă cele mai bune condiţii din punct de vedere medical şi din punct de vedere psihologic”, a anunțat, miercuri, Alexandru Rafila pentru Antena 3 CNN.