Nicușor Dan, avertisment despre democrație: Mulţi dintre noi am crezut că, odată obţinută, o să o avem pentru totdeauna

Nicușor Dan, avertisment despre democrație: Mulţi dintre noi am crezut că, odată obţinută, o să o avem pentru totdeauna

SURSA FOTO: Dreamstime - Nicușor Dan

Publicat de Alexandra Iana la 10 octombrie 2026, 13:05

Președintele României, Nicușor Dan, a atras atenția, sâmbătă, 10 octombrie, asupra provocărilor cu care se confruntă democrația românească, afirmând că nu toți cetățenii își mai imaginează viitorul într-o societate democratică. Șeful statului a vorbit despre importanța valorilor democratice, a orientării euro-atlantice și a respectului față de ceilalți, în cadrul evenimentului dedicat împlinirii a 100 de ani de existență a Partidului Național Țărănesc (PNȚ).

Nicușor Dan: Democrația nu mai este o certitudine pentru toți românii

Președintele Nicușor Dan a declarat că democrația, considerată de mulți români un câștig definitiv după căderea regimului comunist, este în prezent pusă în discuție.

Șeful statului a subliniat că rezultatele sondajelor de opinie arată că nu toți cetățenii României își proiectează viitorul într-o societate democratică, situație care impune reafirmarea valorilor fundamentale.

„Vorbim puţin de valori. În primul rând, democraţia şi e important să o reafirmăm, pentru că mulţi dintre noi am crezut că, odată obţinută, o să o avem pentru totdeauna şi vedem că azi este pusă în discuţie. Mai mult decât atât, dacă întrebăm în sondaje de opinie românii, vedem că nu e atât de evident că toţi cetăţenii români îşi văd viitorul bazat pe o societate democratică”, a afirmat Nicușor Dan.

Declarațiile au fost făcute în cadrul ceremoniei dedicate centenarului Partidului Național Țărănesc, unde președintele a vorbit despre importanța principiilor democratice și despre opoziția față de orice formă de dictatură.

Președintele amintește sacrificiile membrilor PNȚ în perioada comunistă

Nicușor Dan a evidențiat rolul istoric al Partidului Național Țărănesc în apărarea valorilor democratice, amintind persecuțiile la care au fost supuși membrii formațiunii în timpul regimului comunist.

Șeful statului a arătat că mii de membri ai partidului au fost arestați, deportați sau persecutați, însă au continuat să își apere convingerile politice și morale.

„Ataşamentul faţă de valori s-a dovedit în perioada represiunii comuniste, când mii de membri ai partidului au fost arestaţi, prigoniţi, deportaţi, dar şi-au păstrat valorile, ceea ce însemană că nu a fost un simplu partid bazat pe interesele unei categorii sociale, ci a fost un partid de valori. A urmat perioada post-comunistă în care, din nou, România a avut nevoie de recionstrucţie şi pentru reconstrucţie a avut nevoie de repere şi, dacă ne uităm în urmă, pare că lupta a fost pierdută la momentul acela însă exact acele valori pe care le-au promovat într-o luptă aparent pierdută sunt cele care definesc aspiraţiile scietăţii noastre de azi şi sunt cele care au definit realizările societăţii noastre în tot acest interval, inclusiv orientarea fermă euro-atlantică”, a declarat președintele.

În opinia sa, chiar dacă anumite confruntări politice din perioada postcomunistă au părut pierdute, valorile promovate atunci au contribuit la definirea direcției urmate ulterior de România.

Printre acestea, Nicușor Dan a evidențiat orientarea euro-atlantică, pe care a prezentat-o drept una dintre realizările importante ale societății românești.

Nicușor Dan, mesaj despre valurile de ură din societatea românească

În discursul său, președintele a abordat și problema tensiunilor sociale, atrăgând atenția asupra manifestărilor de ură și a lipsei de respect dintre cetățeni.

Nicușor Dan a făcut referire la valorile creștine promovate de Partidul Național Țărănesc, subliniind că acestea pot reprezenta un reper pentru relațiile dintre oameni, fără a pune în discuție caracterul laic al statului.

„Când vedem valurile de ură care străbat societatea noastră cu orice prilej, vedem cât de mult este nevoie de acele valori creştine ale iubirii aproapelui, sau cel puţin a respectului faţă de aproape, păstrând, evident, caracterul laic al statului”, a afirmat șeful statului.

Președintele a amintit că Partidul Național Țărănesc a fost, înainte de toate, un promotor al unor principii precum moralitatea, responsabilitatea, loialitatea față de statul român și demnitatea în viața politică.

Mesajul transmis de Nicușor Dan la centenarul PNȚ a pus astfel accentul pe necesitatea apărării democrației și a păstrării valorilor care au contribuit la dezvoltarea României după căderea regimului comunist.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.