Rafila, despre valul 5: Într-adevăr, cifrele sunt diferite faţă de perioada precedentă
Sursa: INQUAM Photos, Octav Ganea
Pandemia de coronavirus a revenit în forță în România. De mai bine de două săptămâni, numărul infectărilor crește de la o zi la alta, iar ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, explică ce se întâmplă, de fapt, în spitale, având în vedere numărul mare de cazuri noi.
Alexandru Rafila susțne că deși există 10.000 de infectări cu noul coronavirus, în untățile sanitare sunt internate momentan în jur de 200-250 de persoane, adică un procent relativ mic față de alt val al pandemiei.
Referitor la situația de la ATI, ministrul Sănătății spune că la nivel național există între 450-560 de pacienți, adică cifre foarte diferite spre deosebire de perioada anterioară.
„Avem 10.000 de cazuri noi şi la acest număr avem 200-250 de persoane care sunt internate în spital. Deci avem un procent relativ mic, 2,5% din totalul cazurilor diagnosticate. Avem la nivel naţional o spitalizare de circa 16% din totalul paturilor care au fost alocate pentru aceşti pacienţi, există un plan de rezilienţă şi în ceea ce priveşte spitalele care tratează aceşti pacienţi.
Sunt, în total, paturi obişnuite plus paturi de Terapie Intensivă circa 25.000 de paturi şi avem la nivel naţional în jur de 3.500 de pacienţi internaţi şi în secţiile de terapie intensivă undeva între 450 şi 460 de pacienţi. Într-adevăr, cifrele sunt diferite faţă de perioada precedentă”, a declarat ministrul Sănătăţii, la Digi 24.
În ceea ce privește presiunea din sistemul sanitar, Rafila susține că este mult prea devreme să ne dăm seama de acest aspect. Potrivit ministrului, în aproximativ două săptămâni se va putea discuta „mai concret” asupra presiunii pe care al cincilea val al pandemiei o pune pe sistemul de sănătate.
Pe de altă parte, valul 5 va fi gestionat altfel. Rafila a precizat că autoritățile sunt deja pregătite, iar pregătirile vor continua astfel încât să se evite situaţii din precedentul val al pandemiei, pentru că „nu există garanţii” în ceea ce priveşte evoluţia celui de-al cincilea val.
Alexandru Rafila, despre medicamentele anti-Covid
În ceea ce privește administarea medicamentelor anti-Covid, Rafila a afirmat că autorităţile din România poartă „o negociere accelerată” cu cei doi producători de antivirale inovative, pentru ca pacienţii români să beneficieze de acestea cât mai curând.
Despre cele două antivirale inovative, Paxlovid şi Molnupiravir, ministrul a subliniat faptul că există „dovezi solide că reduc semnificativ atât mortalitatea, cât şi formele grave”, spre deosebire de Favipiravir, care doar reduce durata bolii.
Pe de altă parte, Rafila a ținut să sublinieze faptul că antiviralele trebuie utilizate „cu precauţie”, fiindcă pot provoca reacţii adverse „serioase”.
Femeile însărcinate nu vor putea beneficia însă de aceste medicamente. Referitor la administrarea lor, Rafila susține că medicamentele anti-covid pot fi luate acasă, doar la recomandarea medicului.
„Ele se pot lua acasă, dar doar la recomandarea medicului şi doar pentru persoanele care au recomandare să ia aceste medicamente, cazurile uşoare, persoane tinere, dinamice, fără comorbidităţi nu trebuie să ia aceste medicamente”, a explicat medicul.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





