„Nu știu dacă trebuie să ne îngrijorăm, dar nu putem nici să stăm liniștiți. Ne găsim într-o situație în care nu putem să nu luăm în calcul posibilitatea ca anumite spitale de boli infecțioase să fie suprasolicitate. Chiar și la noi, la Institutul Matei Balș, a crescut numărul de internări zilnice.

Sunt importante câteva elemente. Să vedem cine se infectează, dacă sunt persoane din categorii la risc sau persoane vârstnice, la care probabilitatea de apariție a unor complicații și implicit a necesității terapiei intensive este mai mare. Acolo poate apărea un blocaj foarte important. De asemenea, trebuie să vedem dacă focarele care apar în diverse locuri din țară sunt suficient de bine gestionate, monitorizate, încât să nu se răspândească infecția în comunitatea în care ele se manifestă.

Mă refer la căminele de vârstnici, unde, știți bine, au apărut cazuri și există riscuri mari să apară un număr mare de cazuri care să se complice și să apară forme grave”, a spus Rafila, la Antena 3.

Trebuie să rămânem constanți

Profesorul a mai atras atenția că cel mai important lucru în următoarele zile este ca numărul de cazuri să nu treacă de nivelul de 300. Dacă acest lucru se va întâmpla, vor urma probleme grave în sistemul de sănătate din România.

„Dacă terenul acesta crescător va continua, vor apărea probleme serioase pentru sistemul de sănătate. Cred că ar trebui ca toată lumea să acționeze pentru ca lumea să fie informată permanent și să fie încurajată să respecte măsurile acestea de protecție individuală”, a mai spus Rafila.

Alexandru Rafila a mai precizat că un alt lucru imporant este comunicarea cu Uniunea Europeană, deoarece sunt țări ”apropiate de noi” unde există la fel de multe creșteri îngrijorătoare.

„Noi avem la nivel global peste 100.000 de cazuri noi care se înregistrează zilnic. Boala avansează. Sunt țări apropiate de noi unde, tot așa, există o creștere îngrijorătoare. Noi ar trebui să fim mai atenți și la relația cu UE. Dacă noi am avut o situație favorabilă în urmă cu circa 10-15 zile, aveam 5-6 de cazuri noi la un milion de locuitori, acum această cifră s-a dublat, avem 10-12 cazuri noi la un milion de locuitori, dacă luăm media ultimelor 7 zile. Cred că trebuie să fim foarte atenți să nu intrăm noi pe lista unor țări din care nu se poate călătiori. Există și această posibilitate”, a mai spus Rafila.

Sursa foto: INQUAM Photos / Alexandru Prepelita