Raed Arafat, anunț important, în plină pandemie! Parteneriat cu spitalele private

Raed Arafat, anunț important, în plină pandemie! Parteneriat cu spitalele private

Sursa foto: INQUAM Photos, Alex Nicodim

Publicat de Gabriel Zamfirescu la 5 decembrie 2020, 01:00

Șeful DSU, Raed Arafat, a făcut un anunț extrem de important, în plină pandemie de coronavirus. Acesta a anunțat parafarea unor înțelegeri cu spitalele private.

Șeful DSU, Raed Arafat, spune că spitalele private vor ajuta, acolo unde este nevoie și posibil, spitalele de stat. Este vorba de paturile de la ATI, care vor fi suplimentate din mediul privat.

Raed Arafat, anunț important, în plină pandemie!

„Nu a fost nimic care să se discute în spatele culiselor”, a explicat Raed Arafat. „Situația la ATI este din păcate… paturile sunt limitate. În parteneriat cu spitale private am reușit să suplimentăm numărul paturilor. Sunt normale astfel de parteneriate când ai nevoie de creșterea capacității. Se folosește orice infrastructură în situația de acum.

La echipamente am încercat să suplimentăm stocul. De săptămâna viitoare vom lua 300 de ventilatoare noi. Nu se pune problema de lipsă de echipamente.

Unde este posibil vrem să extindem acest parteneriat public-privat, unde este posibil.

Nu știu cum se va deconta de la Casa de Sănătate banii către spitalele private. În acest mecanism nu poți să pui amortizarea aparaturii sau a salariilor medicilor. Aceste decontări trebuie să fie făcute transparente. Nu a fost nimic care să se discute în spatele culiselor!”, a spus Raed Arafat la Digi24.

Sursa foto INQUAM / Alex Nicodim
Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.