Radu Mustățea, fostul președinte Astra Asigurări, condamnat la închisoare cu executare

Radu Mustățea, fostul președinte Astra Asigurări, condamnat la închisoare cu executare
Publicat de Iulian Luca la 25 ianuarie 2021, 14:45

Tribunalul București a decis condamnarea fostului președinte Astra Asigurări la închisoare cu executare pentru delapidare. Decizia instanței nu este una definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel.

Radu Mustăţea, fost preşedinte al Directoratului Astra Asigurări SA, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 4 ani, 8 luni şi 10 zile închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, transmite Agerpres.

Potrivit deciziei instanţei, Radu Mustăţea trebuie să achite Societăţii de Asigurare-Reasigurare ASTRA SA, prin lichidator judiciar KPMG RESTRUCTURING SPRL, suma de 914.378 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului.

În acelaşi dosar, soţia acestuia, Roxana Mustăţea, a fost condamnată la 3 ani închisoare cu suspendare pentru spălare de bani în formă continuată.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel

Radu Mustăţea mai are o condamnare la activ, de doi ani şi jumătate închisoare, primită în dosarul ASF-Carpatica, în care a fost condamnat şi omul de afaceri Ilie Carabulea.

Radu Mustăţea şi Roxana Mustăţea au fost trimişi în judecată în noiembrie 2017, fiind acuzaţi că ar fi încasat, în baza unei poliţe de asigurare a locuinţei, daune de peste 900.000 de lei pentru un incident fictiv.

Concret, soţii Mustăţea ar fi încheiat o poliţă de asigurare la Astra, prin care ar fi asigurat un imobil pentru o sumă maximă de 370.000 de euro. Imobilul asigurat era deţinut în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare, semnat cu 14 zile înainte de încheierea poliţei de asigurare.

Preţul vânzării imobilului era de 370.000 de euro, din care cei doi au plătit 130.000 de euro şi ar fi urmat să achite încă două rate egale, de câte 120.000 de euro.

Despăgubire, aprobată de Astra Asigurări

La o lună după încheierea poliţei de asigurare, a fost declarat un eveniment la imobilul asigurat, pentru care societatea de asigurări Astra a aprobat, pe 15 octombrie 2010, o despăgubire de 915.000 lei. Suma a fost virată în două tranşe, prima tranşă în contul bancar al mamei Roxanei Mustăţea şi a doua în contul societăţii M. Mar. Geoconstruct SRL, în prezent radiată.

Cu această sumă, soţii Mustăţea şi-au plătit imobilul, respectiv o vilă aflată în cartierul Cotroceni.

Plata despăgubirii a fost aprobată în şedinţa Directoratului Astra, al cărei preşedinte era, la vremea respectivă, Radu Mustăţea. În urma cercetărilor, s-a constatat că evenimentul invocat pentru plata poliţei de asigurare nu a existat, iar dosarul de daună în baza căruia s-au decontat banii nu se poate identifica.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.