Vladimir Putin, care miercurea trecută a anunţat înfrângerea totală a grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria pe ambele maluri ale fluviului Eufrat, a fost întâmpinat la Hmeimim de liderul sirian Bashar Al-Assad. 

"În aproape doi ani, forţele armate ruse, în colaborare cu armata siriană, i-au distrus în mare parte pe teroriştii internaţionali. În consecinţă, am luat decizia de a trimite înapoi în Rusia cea mai mare parte a contingentului militar rus desfăşurat în Siria", a spus Putin, citat de Interfax. 

La vizita de la Hmeimim au asistat de asemenea ministrul rus al apărării Serghei Şoigu şi comandantul forţelor ruse din Siria, Serghei Surovikin. 

Joia trecută, Ministerul rus al Apărării a afirmat că misiunea armatei ruse în Siria s-a încheiat şi teritoriul sirian este 'eliberat în totalitate' de luptătorii grupării jihadiste Statul Islamic (SI). 

Rusia a anunţat deja pe 21 noiembrie sfârşitul 'fazei active a operaţiunii militare' în Siria, unde armata rusă a intervenit în sprijinul regimului Bashar al-Assad. 

AGERPRES


Te-ar putea interesa și: