Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni că un hub de gaze naturale ar putea fi înființat în Turcia destul de repede și a prezis că mulți clienți din Europa vor dori să semneze contracte.

Propunerea lui Vladimir Putin pentru Turcia

Putin a propus Turcia ca bază pentru aprovizionarea cu gaze naturale la începutul acestei luni, după ce gazoductele Nord Stream de sub Marea Baltică au fost avariate în septembrie de explozii. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că este de acord cu ideea.

Liderul de la Kremlin a declarat că este foarte dificil să lucreze direct cu partenerii comerciali europeni. Uniunea Europeană, care până acum apela la Rusia pentru aproximativ 40% din necesarul său de gaze, încearcă totuși să se debaraseze de energia rusească după invazia din Ucraina din februarie.

Marii importatori ai UE, precum Germania și Italia, au găsit surse alternative și au acumulat stocuri de gaze înaintea unei ierni care se anunță a fi grea din cauza prețurilor foarte mari la energie și a temerilor legate de raționalizări și întreruperi de energie.

Proiectul poate fi realizat destul de repede

„Este mai ușor pentru noi să lucrăm cu Turcia. Președintele Erdogan este un om de cuvânt … și este mai ușor pentru noi să controlăm Marea Neagră”, a declarat Putin într-o conferință de presă televizată.

„Acesta este un proiect destul de realist și îl putem face destul de repede, iar acolo vor fi destui oameni care vor dori să încheie un contract … Nu mă îndoiesc că în Europa sunt mulți care doresc acest lucru”, a spus el.

Gazprom va inspecta pagubele la gazoductele Nord Stream

De asemenea, Putin a declarat că Gazprom din Rusia a primit permisiunea de a inspecta pagubele provocate de exploziile care au lovit gazoductele Nord Stream. Moscova a acuzat personalul marinei britanice că ar fi responsabil, acuzație respinsă de Londra.

Suedia și Danemarca au ajuns la concluzia că patru scurgeri pe Nord Stream 1 și 2 au fost cauzate de explozii.

Putin a declarat că exploziile au smuls o conductă de 40 de metri din Nord Stream 1 și au aruncat-o în Nord Stream 2, provocând daune. În total, a existat o ruptură de 259 de metri în Nord Stream 1, a spus el.