Punctul de pensie a fost majorat. Decizia de care profită milioane de români: Despre asta e vorba!

Punctul de pensie a fost majorat. Decizia de care profită milioane de români: Despre asta e vorba!

SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Publicat de Corina Chiriac la 25 august 2024, 12:06

Fostul prim-ministru al României Nicolae Ciucă a oferit o declarație cu privire la punctul de pensie. Acesta spune că PNL a fost singurul partid din țară care chiar a majorat veniturile seniorilor.

PNL, singurul partid care a crescut pensiile

Într-un videoclip recent postat pe rețelele de socializare, Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal (PNL), a făcut o declarație remarcabilă privind politica de pensii a partidului său.

Potrivit lui Ciucă, PNL este „singurul partid din țara asta” care a „mărit cu adevărat” pensiile, subliniind că, în perioada în care a fost prim-ministru, nu doar că a majorat pensiile, dar a creat și premisele pentru o creștere suplimentară a punctului de pensie în anul curent.

În videoclipul intitulat „Adevărul despre pensii”, Ciucă argumentează că, în timpul guvernării sale, PNL a demonstrat o abilitate deosebită în atragerea fondurilor la bugetul de stat, ceea ce a permis realizarea unor creșteri economice semnificative și, implicit, majorarea pensiilor.

„Singurul partid din țara asta care a mărit pensiile cu adevărat a fost Partidul Național Liberal”, afirmă Ciucă, insistând pe faptul că nu doar că pensiile nu vor scădea sub nicio formă, conform deciziilor Curții Constituționale, dar și că PNL a fost responsabil pentru creșterea semnificativă a punctului de pensie.

Nicolae Ciucă
SURSA FOTO: Facebook, Nicolae Ciucă

„Singurul partid din ţara asta care a mărit pensiile cu adevărat a fost Partidul Naţional Liberal. Este adevărat că nominal nu va scădea nicio pensie, pentru că este o decizie a Curţii Constituţionale, rămân în plată pensiile cele mai avantajoase pentru oameni. Deci despre asta este vorba.

Dar, cu adevărat, PNL a fost partidul care a crescut pensiile pentru că a avut de unde, pentru că am ştiut să atragem fonduri la bugetul de stat. La noi au existat creşterile economice cele mai mari”, a precizat liderul PNL.

Punctul de pensie a crescut de la 1.265 lei

Ciucă reamintește că, sub guvernarea sa, punctul de pensie a crescut de la 1265 lei la 1785 lei.

Mai mult, el subliniază că deciziile luate în timpul mandatului său de prim-ministru au creat condițiile necesare pentru ca în ianuarie 2024 punctul de pensie să ajungă la 2023 lei.

„Toate pensiile din România au crescut cu 40% pe guvernarea liberală”, adaugă liderul PNL.

Cu cât a crescut punctul de pensie?

În perioada ianuarie-august 2019, punctul de pensie era stabilit la 1.100 de lei sub guvernarea PSD. Această valoare a fost apoi majorată în septembrie 2019 la 1.265 de lei.

Pe parcursul anului 2020, sub un guvern liberal, punctul de pensie a rămas constant la 1.265 de lei până în luna septembrie, când a fost majorat la 1.442 de lei.

În ianuarie 2021, punctul de pensie nu a suferit modificări. Totuși, în ianuarie 2022, sub o coaliție de guvernare formată din PSD și PNL, punctul de pensie a fost majorat la 1.586 de lei.

În ianuarie 2023, punctul de pensie a ajuns la 1.785 de lei, indicând o creștere consistentă în raport cu anii anteriori. În prezent, la începutul anului 2024, punctul de pensie a ajuns la 2.032 de lei.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.