PSD, propunere-surpriză pentru prezidențiale! Voci din partid au dezvăluit numele candidatului
Deși mai sunt doar patru luni până la alegerile prezidențiale, PSD nu și-a stabilit încă un candidat. Surse din partid spun că numele prezidențiabilului va fi lansat oficial abia peste o lună.
Până la finalul lunii iulie, sondajul de opinie al PSD pentru alegerile prezidențiale trebuie finalizat. El va fi prezentat ulterior într-un congres al partidului, ce va stabili în final numele candidatului.
Iar prin combinația sondaj-vot la congres, candidatul PSD la prezidențiale ar putea fi Eugen Teodorovici, actualul ministru de Finanțe, proaspăt ales președinte executiv al partidului, spun surse interne.
La doar 4 luni până la alegerile prezidențiale, candidatul PSD ar putea fi lansat oficial peste o lună. El va avea 90 de zile la dispoziție să convingă electoratul, arată o analiză politică prezentată în direct, într-o emisiune a Antenei 3.
Daca Teodorovici va fi candidatul, ALDE va insista probabil ca Tăriceanu să fie și el candidat la prezidențiale, dat fiind că se află la apogeul carierei sale politice. ALDE, în schimb, prin scorurile obținute (6% în 2016 și 4% în 2019), nu este un sprijin solid pentru candidatura fostului Prim-Ministru, chiar dacă el își dorește candidatura și de 3 luni lucrează la acest proiect.
Voci din PSD arată că, deși este listat în sondaj, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, are slabe șanse să fie nominalizat comun al celor două partide, în cursa pentru alegerile prezidențiale.
Deși au pierdut ultimele trei alegeri pentru funcția de șef al statului, cei din PSD insistă să aibă un candidat membru de partid, fapt care va diminua șansele de câștig, având în vedere situația dramatică din punct de vedere politic prin care trece în acest moment formațiunea politică prezidată de Viorica Dăncilă.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





