Sorin Grindeanu a precizat că discuţiile tehnice pe măsuri fiscale trebuie finalizate până miercuri seară, pentru ca ulterior să poată începe negocierile politice. În acest sens, aceeaşi zi a marcat reuniunea echipei care, timp de o săptămână, a lucrat la Cotroceni pentru a contura diverse scenarii de reformă fiscală.
Sorin Grindeanu așteaptă un acord până la sfârşitul săptămânii
Obiectivul este ca până la sfârşitul săptămânii să existe un acord pe pachetul de măsuri economice, a mai adăugat liderul PSD. Între principalele propuneri discutate se numără:
-
Taxa de solidaritate – niciun alt stat nu mai aplică cota unică în forma actuală, iar PSD ia în calcul o formulă menită să protejeze veniturile mici şi medii.
-
Impozit progresiv – scenariul nu a fost abandonat, Grindeanu menţionând că instituţii financiare internaţionale recomandă o trecere la cote multiple de impozitare, deşi nu este încă cert că va fi adoptat.
-
Contribuţii pentru pensii (CASS) – liderul PSD consideră că impozitarea şi contribuţiile de sănătate pentru pensiile mici şi medii trebuie eliminate, argument susţinut de consens larg.
-
Reducerea cheltuielilor – există acord privind comasarea instituţiilor şi optimizarea statului, dar orice tăiere trebuie fundamentată pe analize riguroase, nu pe decizii luate „din pix”.
-
Sporuri – şi aici se profilează un consens în privinţa modificării sistemului de sporuri, urmând ca detaliile să fie definite în zilele următoare.
-
Prioritizarea investiţiilor – planificarea proiect cu proiect va fi unul dintre scenariile supuse discuţiei în cadrul echipei.
PSD îşi va stabili intern propunerile pentru funcţia de prim-ministru şi componenţa viitorului guvern
Deşi PSD nu a intrat încă oficial pe „zona politică”, Grindeanu a reiterat că partidul îşi va stabili intern propunerile pentru funcţia de prim-ministru şi componenţa viitorului guvern – nimeni din exterior nu va impune aceste decizii. În acelaşi timp, el a evitat să confirme sau să infirme implicarea sa personală într-o rotaţie guvernamentală, lăsând loc ca partidul să aleagă candidatul optim.
„Astăzi mă întâlnesc în Biroul Permanent Naţional cu echipa care a fost timp de o săptămână aproape la Cotroceni pentru a discuta diverse scenarii pentru măsurile fiscale. (…) Azi după-masă vor fi reluate (n.red. discuţiile), aşa cum bine ştiţi, vom încerca să ajungem azi şi mâine la un acord, ca după aceea să intrăm în ceea ce noi am spus, şi anume în negocierile politice
Nu am intrat pe zona politică, pentru că n-am depăşit zona economică. Revin la ceea ce am spus, cred, la sfârşitul săptămânii trecute, şi e valabil în continuare, şi azi, că pentru PSD toate variantele sunt posibile. De la a da premier, până la a merge în opoziţie”, a spus Grindeanu.
Referitor la posibilitatea ca liberalul Ilie Bolojan să conducă viitorul executiv, Grindeanu a reafirmat deschiderea totală a PSD: „Am spus că toate variantele sunt pe masă”.

Nimeni nu va asuma măsuri economice fără să ştie cine va fi premier
Grindeanu a atras atenţia asupra logicii formării comisiei de la Cotroceni: nimeni nu va asuma măsuri economice fără să ştie cine va fi premier. Tocmai de aceea, el speră ca, până miercuri seară, să existe un acord „în mare” privind pachetul de reforme, pentru a nu pierde timp preţios în contextul vulnerabil al economiei naţionale. Orice zi pierdută, a subliniat liderul PSD, nu este în avantajul ţării.
„În acest moment mai sunt câteva ţări care au, până la urmă, această cotă unică, nici noi nu o avem, într-un final. Nu ştiu dacă taxă de solidaritate e cea mai bună formulă, aşa cum sună, doar că trebuie să ne gândim şi cum păzim oamenii cu veniturile mici şi mijlocii şi încercăm să găsim soluţii pentru a creşte veniturile.
Fie că va exista un asemenea mod de taxare pe impozit progresiv – noi n-am renunţat la acest scenariu, o să vedem dacă va fi acceptat şi de ceilalţi colegi de guvernare… Am văzut că nu noi suntem cumva deplasaţi când propunem acest lucru, citisem, la sfârşitul săptămânii trecute, chiar că din partea instituţiilor financiare internaţionale vin asemenea recomandări de a avea un asemenea impozit. Nu înseamnă că e scenariul care va fi agreat. La fel şi în privinţa pensiilor. De asemenea, impozitarea şi CASS-urile pentru pensiile mici şi mijlocii eu cred că nu-şi au rostul şi aici cam toată lumea ar trebui să fie de acord şi este de acord”, a mai spus el.
În final, Grindeanu a reafirmat că PSD va decide în interior cine intră la guvernare şi în ce condiţii – de la preluarea fotoliului de premier până la hotărârea de a merge în opoziţie, dacă nu se ajunge la un consens privind rotaţia guvernamentală.