PSD, aproape să mai piardă o persoană importantă! Cine ar putea trăda la Victor Ponta

PSD, aproape să mai piardă o persoană importantă! Cine ar putea trăda la Victor Ponta
Publicat de Iulian Luca la 4 octombrie 2019, 22:48

Social-democrații suferă în ultima vreme după ce mai mulți parlamentari au părăsit corabia PSD. Se preconizează acum că o persoană importantă și cu vechime în partid ar putea să plece la partidul condus de Victor Ponta, Pro România.

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a declarat, vineri, că moţiunea de cenzură nu are foarte mari şanse de reuşită, adăugând că la dezbaterea acesteia ea nu va fi prezentă în Parlament deoarece pleacă într-o delegaţie.

„Personal, nu acord foarte mari şanse acestei moţiuni. Pentru ziua de alaltăieri, ar fi trebuit să existe o mobilizare suficient de mare, încât să pot să vă spun altceva decât v-am spus. Or de la 194 de prezenţe în sala de plen până la 233 distanţa e foarte mare. Al doilea aspect: din experienţa mea de parlamentar, v-aş spune că în general am constatat voturi mai puţine decât semnături. (…) Am citit moţiunea, este destul de superficială, m-aş fi aşteptat să aibă un alt conţinut, după discursurile pe care le-am auzit public, din păcate, moţiunea nu dovedeşte un conţinut suficient de important, încât să poată fi convingător şi pentru cei care n-ar avea pornirea să semneze moţiunea sau să o voteze”, a spus Andronescu la RFI.

Ea a adăugat că nu va participa la votul asupra moţiunii de cenzură care va avea loc joia viitoare pentru că pleacă într-o delegaţie.

„Din păcate, nu voi fi la moţiune, pentru că este o delegaţie la o conferinţă a OECD, m-am înscris de foarte multă vreme şi mă duc acolo cu o intervenţie, mi-e ruşine să spun acum ‘Pardon, ştiţi, nu mai vin’ „, a spus ea.

Ecaterina Andronescu a menţionat că a fost „un accident” felul în care a votat la şedinţa în care s-a stabilit dezbaterea moţiunii pentru joia viitoare, deşi PSD intenţiona să facă acest lucru sâmbătă.

„Eu am introdus cardul în aparat. Nici prezenţa nu s-a înregistrat. N-am văzut, n-am fost atentă că acest aparat nu funcţionează şi când am realizat, atunci când efectiv am exercitat votul, deja m-am ridicat să spun că aparatul meu nu funcţionează, era prea târziu (…). A fost un accident”, a afirmat aceasta.

Întrebată dacă e tentată să plece din PSD şi să intre în Pro România, Ecaterina Andronescu a răspuns că a avut „un comportament constant”.

„Eu sunt o persoană cu foarte multă constanţă în comportament, zic eu. În general, dacă vă uitaţi la istoria mea publică, am fost un om cu un comportament constant. Sigur, niciodată nu e bine să spui niciodată, dar cred că ţine de constanţa aceasta să încerc aici în partid să am un punct de vedere, pe care poate îl vor împărtăşi şi alţii şi să încercăm să readucem PSD acolo unde el a fost cândva”, a precizat senatorul.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.