După ce Adrian Sârbu a părăsit CME la sfârşitul lui 2013, veniturile nete ale operaţiunilor din România, în primul trimestru din 2014, s-au ridicat la 49,6 milioane de dolari, comparativ cu 42 milioane de dolari în primul trimestru al anului 2013, anunţă HotNews, care prezintă şi cifrele obținute de CME.

Profitul operaţional înainte de depreciere şi amortizare (OIBDA) a crescut în România, iar la nivel de grup pierderea a scăzut cu peste 50%. Astfel, pentru primele trei luni ale anului a fost de 5,4 milioane de dolari, comparativ cu doar 0,959 milioane în aceeaşi perioada a anului trecut, adică de 5 ori mai mult.

Pro TV a beneficiat şi de o creştere accentuată a audienţelor începând din primul trimestru, până la un nivel similar cu cel de la începutul deceniului trecut. Audienţele au fost înregistrate, însă, în principal cu emisiuni de care s-au ocupat oameni care, în ultima vreme, şi-au anunţat plecarea din Pro TV.