Proteste la instituțiile publice din întreaga țară

Proteste în instituțiile publice din întreaga țară. Angajații MIPE i-au reproșat lui Dragoș Pîslaru că, în loc să le susțină cauza, a ales să se alinieze poziției Guvernului și i-au sugerat că, dacă nu este de acord cu măsurile anunțate de premier, ar trebui să își dea demisia.

În replică, ministrul Pîslaru a precizat că a transmis deja nemulțumirile angajaților către prim-ministru, subliniind că decizia finală aparține acestuia.

Liderii sindicali, care au avut joi o rundă de discuții cu premierul, au anunțat că protestele vor continua în zilele următoare, în semn de opoziție față de măsurile de austeritate propuse de Guvern. De peste o săptămână, angajați din instituții publice precum ANAF, Casele de Pensii, primării, Institutul Național de Statistică și Ministerul Mediului își întrerup activitatea timp de câteva ore zilnic, ieșind în stradă cu pancarte pentru a-și exprima revendicările.

La Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), ministrul Dragoș Pîslaru a fost întâmpinat pe holul de la intrarea în instituție de un grup de angajați revoltați de anunțatele tăieri de sporuri propuse de premierul Ilie Bolojan. Nemulțumirile acestora s-au manifestat printr-o confruntare directă, exprimându-și dezacordul față de măsurile de austeritate.

Angajații MIPE i-au reproșat lui Dragoș Pîslaru că nu le-a apărat interesele în discuțiile cu prim-ministrul Ilie Bolojan.

„V-am spus că mi-am făcut treaba, în sensul că toate aceste argumente sunt pe masă”, le-a spus ministrul.

Întrebat dacă are posibilitatea de a-l convinge pe premier să renunțe la reducerile anunțate, cel puțin în cazul angajaților Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru a răspuns că nu dorește să „speculeze” în legătură cu deciziile pe care le va lua prim-ministrul.

„Nu vreau să speculez. Ce vă pot spune e că am avut discuții cu argumente, pe care le-am pus pe masă. Eu ce vă zic și dacă înțelegeți ce vă zic bine, dacă nu, nu, eu am dus aceste lucruri, am explicat aceste perspective. Deciziile de Guvern sunt decizii solidare, nu am ce să fac mai mult! (…) Nu voi avea discuții cu băi de mulțime. (…) În afară de faptul că e un lucru care nu se întâmplă peste noapte, mâine dimineață va avea loc o discuție, nu mai am ce să mai adaug”, a declarat el.

Angajații MIPE i-au reproșat că nu este solidar cu ei.

„Nu ne susțineți! Nu sunteți solidari cu noi! Puteți să nu mai fiți solidari cu Guvernul și să vă dați demisia”, au spus aceștia.

Angajații MIPE, nemulțumiți de criteriile de acordare a sporurilor

Angajații Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și-au exprimat nemulțumirea după ce ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat intenția de a modifica criteriile de acordare a sporurilor pentru personalul implicat în gestionarea fondurilor europene.

Conform noilor reguli propuse, acordarea banilor se va face pe bază de performanță, iar angajații care nu îndeplinesc criteriile stabilite vor fi obligați să returneze sumele încasate nejustificat.

Potrivit unui comunicat transmis marți după-amiaza de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, sporul pentru angajații care lucrează cu fonduri europene va fi acordat diferențiat, între 5% și 50%, în funcție de numărul de ore lucrate și de valoarea proiectelor gestionate.

Măsurile incluse în proiectul aflat în consultare publică sunt programate să intre în vigoare începând cu 1 septembrie 2025.