Sporurile vor fi acordate doar celor care livrează rezultate

Ministrul Cseke Attila a anunțat că Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ care vizează reglementarea sporurilor acordate pentru gestionarea proiectelor finanțate din fonduri europene. Noua abordare presupune introducerea unor criterii clare de performanță, transformând complet mecanismul actual.

Potrivit ministrului, măsura va aduce „meritocrație reală în administrația publică” și va asigura un cadru corect de utilizare a banilor publici.

„Măsura propusă va asigura o abordare justă a folosirii banilor publici. Introducem meritocrația în administrația publică. Cei care merită, cei care asigură absorbția fondurilor europene pentru dezvoltarea României pot primi chiar și 50% spor, pe baza unor criterii ferme, dar cei care nu contribuie semnificativ la implementarea acestor proiecte, pe baza unui raport de progres, nu vor beneficia de sporuri”, a declarat Cseke Attila.

Cseke Atilla
SURSA FOTO: Facebook, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei

Criterii clare și riguroase pentru acordarea sporurilor

Sporurile nu vor mai fi acordate automat, ci în funcție de timpul efectiv lucrat lunar și de valoarea proiectelor gestionate. În plus, este obligatoriu un raport de progres trimestrial, aprobat de ordonatorul de credite, care să demonstreze că au existat progrese semnificative în implementare.

Se consideră că proiectul a înregistrat progres dacă:

  • a crescut execuția documentară cu cel puțin 5%;

  • a fost realizată o execuție fizică de minimum 3%;

  • au fost recepționate bunuri, servicii sau lucrări în proporție de cel puțin 3% din totalul prevăzut.

În funcție de aceste elemente, sporurile vor varia între:

  • 5–10% pentru maximum 20 de ore lucrate lunar;

  • 25–50% pentru peste 80 de ore, dacă proiectul are o valoare mai mare de 20 de milioane de lei.

Curtea de Conturi va verifica rapoartele de progres

Pentru a preveni abuzurile și raportările formale, Curtea de Conturi va avea competența de a verifica rapoartele de progres. Dacă se constată că datele nu reflectă realitatea, întreaga echipă de proiect, persoanele care au avizat și ordonatorul de credite vor răspunde în solidar.

Astfel, proiectul urmărește nu doar stimularea performanței, ci și asumarea responsabilității pentru fondurile cheltuite nejustificat.

Noua reglementare vine pe fondul unei nevoi acute de creștere a eficienței în absorbția fondurilor europene, în special în contextul implementării PNRR. În prezent, multe instituții publice acordă sporuri fără o evaluare concretă a progresului proiectelor, ceea ce duce la risipirea resurselor și blocaje administrative.

Propunerea legislativă introduce un mecanism care leagă sporurile salariale de indicatori măsurabili, cum ar fi documentele întocmite, execuția fizică sau bunurile recepționate, în funcție de complexitatea fiecărui proiect.

Noile reguli ar putea intra în vigoare din septembrie 2025

Proiectul supus dezbaterii publice prevede că noile reguli vor intra în vigoare începând cu 1 septembrie 2025. Până atunci, autoritățile locale și centrale au la dispoziție timp pentru a-și adapta structurile, sistemele de raportare și evaluare a personalului.

Ministerul Dezvoltării mizează pe faptul că acest sistem de recompensare diferențiată va încuraja implicarea reală a funcționarilor, va descuraja formele fără fond și va accelera ritmul de implementare al proiectelor esențiale pentru dezvoltarea României.