Protejarea drepturilor minorităților este importantă. Péter Szilágyi: ideea cooperării atinge toate domeniile vieţii
Comisarul ministerial responsabil cu politicile naţionale din cadrul Cancelariei premierului Ungariei, Péter Szilágyi, a vorbit luni, în cadrul celei de-a noua ediţie a Universităţii de vară intitulată „Protecţia minorităţilor în Europa” despre importanța drepturilor minorităților.
Luni a avut loc reuniunea comună a Institutului pentru Apărarea Drepturilor Minorităților (KJI) și Institutuluji pentru Politici Naționale (NPKI) în cadrul căreia Péter Szilágyi a declarat că participanţii îşi vor putea forma o imagine despre situaţia şi protecţia drepturilor maghiarilor, inclusiv a celor din diasporă, cu ajutorul unor specialişti guvernamentali, precum şi a unor experţi din Ungaria şi din Bazinul Carpatic.
Acesta a adus aminte că după anul 1920, o parte a națiunii maghiare a rămas în afara granițelor Ungariei, astfel că 2,5 milioane de maghiari din Bazinul Carpatic trăiesc în afara patriei mamă.
Modul în care se raportează națiunile majoritare semnifică o problemă
Acesta a mai spus că modul în care se raportează națiunile majoritare vecine la maghiari semnifică o problemă importantă.
Potrivit lui Péter Szilágyi, în 2010, politicile naţionale au primit un loc important în rândul politicilor guvernamentale din Ungaria, iar guvernul va face tot posibilul pentru a se asigura că maghiarii care trăiesc în ţările vecine se bucură de toate drepturile.
S-a resimțit regres
Comisarul ministerial a atras atenția că în anumite țări a fost înregistrat un regres semnificativ. Potrivit lui, activitatea din domeniul politicilor naţionale, care se desfăşoară din 2010, are rezultate importante şi în ceea ce priveşte protecţia juridică.
Dacă Guvernul ungar nu ar ţine subiectul pe ordinea de zi, ar fi fost posibil să existe regrese “şi mai mari” în ce priveşte drepturile minorităţii – a adăugat politicianul.
Rezumând rezultatele politicilor naţionale din ultimii 10 ani, acesta a afirmat că “putem cu adevărat să gândim, să trăim şi să lucrăm în spaţiul Bazinului Carpatic; (…) ideea cooperării atinge toate domeniile vieţii”. Sprijinul economic şi cultural asigurat de Ungaria oferă oportunitatea “conaţionalilor noştri să-şi trăiască viaţa ca maghiari şi să poată rămâne maghiari” – a afirmat politicianul.
KJI şi NPKI organizează Universitatea de vară “Protecţia minorităţilor în Europa” pentru a noua oară, însă, în acest an, din cauza epidemiei de coronavirus, se desfăşoară în spaţiul virtual.
La conferinţa, care se desfăşoară până vineri, vor fi abordate subiecte precum: rolul Consiliului European privind protecţia minorităţilor naţionale autohtone, drepturile lingvistice, precum şi posibilităţile politicilor naţionale ungare şi protecţia minorităţilor în Uniunea Europeană.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





