Propunere șoc de la partidul lui Ponta: „Banii nu ar trebui să se ducă pe aceste porcării!”
Un membru al partidului condus de Victor Ponta a venit astăzi cu o propunere care ar revoluționa campaniile electorale din România.
Pro România lansează un apel către partide să doneze secţiilor de oncologie ale spitalelor banii primiţi de la Autoritatea Electorală Permanentă pentru campania electorală, a declarat prim-vicepreşedintele Pro România, Nicolae Bănicioiu.
„Pro România lansează o propunere către tot spectrul politic românesc, izvorâtă din ideea de a face ceva concret în folosul cetăţeanului. În fiecare campanie electorală, fiecare partid cheltuie pe tot felul de afişe şi alte materiale de campanie, aceştia sunt bani aruncaţi pentru că nu cred că cineva mai votează un partid în funcţie de aceste materiale. Atunci, noi venim şi spunem că aceşti bani pe care partidele îi iau de la AEP nu ar trebui să se ducă pe aceste porcării, ci să se ducă pe spitale”, a afirmat Bănicioiu într-o conferinţă de presă.
Bănicioiu a precizat că Pro România va dona aceşti bani şi le sugerează şi celorlalte partide să se alăture acestui demers.
„Concret, din aceste câteva zeci de milioane de euro pe care partidele le vor cheltui în această lună de campanie, noi le sugerăm celorlalte partide şi demarăm această campanie de strângere de fonduri pentru spitalele, pentru secţiile de oncologie şi oncopediatrie. Şi îi îndemnăm pe toţi. Nu vrem să ne asumăm noi acest demers. Cei care se alătură acestui demers vor face un lucru extraordinar. În loc să cheltuie aceşti bani pentru aceste prostii, să direcţioneze aceşti bani către secţiile de oncologie şi oncopediatrie. Ar fi prima campanie în care politicienii şi-ar da mâna să rezolve o problemă esenţială pentru copiii noştri. Alegerile nu trebuie să fie numai despre pe cine trimitem noi la Bruxelles, ci şi despre România. Pro România face acest lucru, îşi îndeamnă toate organizaţiile, acolo unde sunt astfel de secţii vom duce noi la capăt acest demers. Sunt invitaţi să vină alături de noi şi PSD, şi PNL, şi PMP, şi USR, şi celelalte partide”, a adăugat Bănicioiu.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





