Proprietarul eMAG îşi vinde afacerile online din Cehia

Proprietarul eMAG îşi vinde afacerile online din Cehia
Publicat de Bogdan Biszok la 26 octombrie 2015, 10:19

Grupul sud-african de media Naspers, proprietarul eMag, a anunţat luni vânzarea participaţiilor deţinute la două companii cu afaceri online din Cehia pentru 201 milioane de dolari, din cauza eşecului fuziunii cu grupul de distribuţie eMag din România.

Naspers a precizat că vânzarea acţiunilor la retailerul online Netretail şi la platforma de comparare a preţurilor Heureka face parte din planul său de a-şi optimiza structura de grup. După ce diferite strategii au împiedicat Naspers să pună la punct o fuziune între Netretail şi eMag, ambele cumpărate în 2012, compania sud-africană a decis să se concentreze pe eMag drept platforma preferată în regiunea Europei Centrale şi de Est.

"Celelalte afaceri din regiune ale Naspers nu sunt afectate de această vânzare", a precizat compania sud-afriană într-un comunicat de presă.

Vineri, Naspers a anunţat că şi-a majorat participaţia în grupul rus de e-commerce Avito până la 67,9%, de la 17,4%, în schimbul sumei de 1,2 miliarde de dolari.

eMAG este cel mai mare magazin online din regiune şi unul dintre creatorii pieţei de comerţ online din România. În 2014, eMAG a înregistrat 130 de milioane de vizite, în creştere cu 31% faţă de anul precedent. Pentru anul în curs, retailerul estimează 178 de milioane de vizite. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.