Ilie Bolojan dorește reducerea numărului de accidente rutiere din România
Conform datelor publicate în luna martie de Oficiul European de Statistică (Eurostat), România și Bulgaria înregistrează în continuare cele mai multe decese cauzate de accidente rutiere.
Șeful Guvernului a precizat că are în vedere mai multe măsuri pentru reducerea accidentelor, unele pe termen lung, iar altele cu efect imediat.
Printre măsurile pe termen lung, premierul a afirmat că numărul accidentelor ar putea scădea dacă România ar dispune de o infrastructură rutieră mai bună, motiv pentru care consideră necesară construirea de autostrăzi sau drumuri expres în zonele „foarte aglomerate”.
”Sunt câteva măsuri. Cele de fond țin de continuarea proiectelor mari de infrastructură, pentru că, trebuie să recunoaștem, una din cauzele accidentelor din România este infrastructura necorespunzătoare, de foarte multe ori, față de volumul de trafic. Aceasta este o realitate.
Ceea ce trebuie să facem și vom face tot, atât cât este posibil, este să continuăm proiectele de infrastructură mare în așa fel încât acolo unde astăzi este un drum foarte aglomerat, nu știu, mă gândesc de la Oradea la Cluj, de exemplu, sau în alte zone ale țării, unde numărul de mașini depășește 15-20.000 pe 24 de ore, pe un drum cu o singură bandă pe sens, să apară autostradă sau un drum expres. Asta trebuie să facem. Este o problemă de fond”, a declarat acesta la Europa FM.
Măsuri pentru reducerea numărului de accidente pe termen scurt
Referitor la reducerea numărului de accidente pe termen scurt, Ilie Bolojan a precizat că „aici sunt câteva lucruri pe care nu le-am inventat noi”.
El a afirmat că ar fi necesar ca mai mulți polițiști să fie prezenți pe stradă, în loc să stea în birouri. De asemenea, o altă măsură propusă de el este „optimizarea” colaborării dintre poliția locală și cea națională.

Ilie Bolojan a declarat că s-ar putea face o analiză la nivelul Ministerului de Interne astfel încât mai mulți polițiști care stau în prezent în birouri sau la pază să fie prezenți în spațiul public, atât pentru ordine publică, cât și pentru circulație.
De asemenea, premierul a subliniat necesitatea optimizării colaborării dintre Poliția Locală și Poliția Națională, evidențiind că în prezent competențele identice pot duce fie la neacoperirea unor cazuri, fie la intervenții redundante.
Ca exemplu, Bolojan a menționat că în Oradea a reușit după doi ani să implementeze un dispecerat comun pentru ambele structuri, pentru a evita aceste probleme.
”Din punctul meu de vedere, se poate face o analiză la nivelul structurilor Ministerului de Interne, în așa fel încât mai mulți oameni să fie scoși din posturi care sunt fixe astăzi, care sunt poate în birouri sau sunt în pază, și să fie puși în spațiu public în teren, atât pe componenta de ordine publică, cât și pe cea de circulație. Și cred că se poate face acest lucru.
O a 2-a măsură este să optimizăm cele două poliții. Poliția Locală, Poliția Națională, gândiți-vă că astăzi în momentul în care un cetățean se sesizează că se întâmplă ceva care e nelalocul lui pe componenta de circulație sau pe ordine publică, nu știe unde să sune, poate să sune la dispeceratul Poliției Locale, poate să sune la dispeceratul Poliției Naționale, pentru că ambele au competențe identice în aceste zone.
S-ar putea să se ducă ambele poliții, dacă se sună de către doi, trei cetățeni în locuri diferite, dar s-ar putea să nu se ducă niciuna, pentru că oricum merge cealaltă. Și în oricare din situații ori avem o neacoperire a cazului, sau avem o supraacoperire, pentru că se duc ambele echipaje. Eu, cel puțin în Oradea, ca să dau un exemplu, după 2 ani de lupte, am convins Poliția Națională să avem un dispecerat comun. Avem un singur dispecerat”, a spus el.
Sancțiuni mai dure pentru cei care încalcă legea
În încheiere, Ilie Bolojan a subliniat că, pentru reducerea numărului de accidente rutiere, ar fi necesare legi mai dure pentru șoferii care nu respectă regulile și modificarea modului în care sunt acordate amenzile. Șeful Guvernului a subliniat că este nevoie de o legislație clară și mai dură pentru a descuraja încălcarea regulilor de circulație.
De asemenea, el a sugerat o schimbare de abordare, prin automatizarea aplicării sancțiunilor: amenzile ar putea fi trimise direct posesorului mașinii, folosind camere și sisteme automate, ceea ce ar simplifica procedura și ar încuraja respectarea regulilor de circulație.
”Și nu în ultimul rând e o problemă de aplicare a legislației. Ne trebuie legislație clară, uneori mai dură, pentru a genera fuga de sancțiuni.
Și nu în ultimul rând, oare o schimbare, poate de filosofie? Gândiți-vă că astăzi amenzile în România pentru o depășire de viteză sau pentru o contravenție de circulație se dau la șofer. În alte țări, ele vin la posesorul mașinii și atunci din camera de luat vederi, sisteme automate, în funcție de numărul de înmatriculare, e o procedură mult mai simplă.
Și deci și aici trebuie clarificat cum putem automatiza, să spunem, zona de contravenții, în așa fel încât dacă într-un oraș, nu știu, treci pe roșu, de exemplu, și există o cameră de luat vederi cum sunt în aproape toate orașele din România, în principalele intersecții, în zonele de contravenții, care sunt date tot de datele statistice ale poliției, să se poată aplica o sancțiune.
Și sunt convins că în condiții de genul acesta, comportamentul care să respecte regulile de circulație ar fi mai întărit”, a conchis acesta.