Proprietarii care pot primi sprijin financiar. Se acordă 137 euro/hectar. Cererile se depun din 23 martie
SURSA FOTO: Dreamstime - sprijin financiar
Proprietarii de păduri pot depune din 23 martie cererile pentru sprijinul financiar acordat prin schema „Silvo-mediu și climă”. Plățile sunt stabilite pe hectar și vizează practici care protejează mediul.
Cererile pot fi depuse până în iunie doar de beneficiarii care au deja angajamente în derulare
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a anunțat deschiderea perioadei de depunere a cererilor de plată pentru schema „Silvo-mediu și climă”, începând cu 23 martie 2026.
Beneficiarii sunt proprietarii de păduri, inclusiv unitățile administrativ-teritoriale, care au intrat în program în sesiunea din 2024 și solicită plata pentru al treilea an de angajament. Schema funcționează pe baza unor angajamente multianuale de cinci ani, ceea ce înseamnă că în această etapă nu sunt vizate înscrieri noi.
Conform Ordinului MADR nr. 44/2026, cererile pot fi depuse până la data de 12 iunie 2026, iar modificările sunt permise până la 5 iunie.
Sprijinul este acordat anual pe hectar și compensează costurile pentru măsuri de protecție a mediului
Schema oferă plăți anuale fixe pe hectar, menite să compenseze pierderile de venit și costurile suplimentare generate de aplicarea unor practici prietenoase cu mediul în fondul forestier.
Beneficiarii pot opta pentru două pachete. Pachetul 1, „Asigurarea de zone de liniște”, oferă 38 de euro pe hectar pe an pentru întreaga suprafață angajată. Pachetul 2, „Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri”, aduce 137 de euro pe hectar pe an pentru suprafața pentru care se solicită sprijin și poate fi accesat doar împreună cu primul.
Sprijinul este nerambursabil în proporție de 100%, iar pentru suprafețele care depășesc 500 de hectare se aplică un mecanism de degresivitate, ceea ce înseamnă ajustarea nivelului plăților.

Programul face parte din strategia europeană și presupune controale în teren pentru respectarea condițiilor
Schema „Silvo-mediu și climă” este inclusă în Planul Strategic PAC 2023–2027, prin intervenția DR-07, și urmărește reducerea impactului asupra mediului și protejarea ecosistemelor forestiere.
Implementarea este realizată de APIA, iar respectarea condițiilor este verificată inclusiv în teren, cu implicarea Gărzilor Forestiere. Aceste controale vizează modul în care beneficiarii aplică măsurile asumate în cadrul angajamentelor.
Prin acest program, autoritățile urmăresc încurajarea unor practici forestiere care reduc presiunea asupra mediului și contribuie la adaptarea la schimbările climatice, în paralel cu sprijinirea financiară a proprietarilor de păduri.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





