Proiectul de lege care ar putea revoluţiona Justiţia din România: Dacă regreţi sincer, scapi de închisoare

Proiectul de lege care ar putea revoluţiona Justiţia din România: Dacă regreţi sincer, scapi de închisoare
Publicat de Valentin Vioreanu la 10 mai 2016, 08:33

Un senator independent a depus o iniţiativă legislativă de modificare a Codului Penal care, dacă ar intra în vigoare, ar revoluţiona modul în care se face Justiţie în România.

Mai precis, senatorul doreşte să introducă în Codul Penal conceptul de "regret efectiv", ceea ce înseamnă un "comportament benevol şi efectiv al persoanei care a săvârşit o infracţiune pentru prima oară, denunţându-şi fapta organelor abilitate, dorind în acest fel să contribuie la aflarea şi descoperirea infracţiunii sale", conform expunerii de motive a senatorului.

"Denunţându-şi infracţiunea, persoana care a săvârşit-o, regretă sincer comiterea acesteia, recunoscându-şi astfel vinovăţia", mai scrie senatorul.

"Regretul efectiv se exprimă şi prin repararea prejudiciului cauzat sau prin compensarea acestuia în formă bănească sau în altă formă, prin trecerea bunurilor şi mijloacelor proprii ale infractorului în proprietatea părţii vătămăte", se arată în expunere.

Motivul pentru care senatorul a înaintat această propunere de modificare a Codului Penal este unul simplu: supraaglomerarea penitenciarelor, care atrage condamnări la CEDO pentru care România plăteşte anual sute de mii de euro, având în vedere că în penitenciale sunt încarcerate peste 30 de mii de persoane, în condiţiile în care în cele 44 de penitenciare este spaţiu doar pentru 20 de mii de persoane.

Mai mult, argumentează parlamentarul român, numărul persoanelor implicate într-un proces a crescut cu aproape 40% în ultimii ani, ceea ce înseamnă că aproximativ una din trei persoane se prezintă în faţa instanţei.

 

Informații articol
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.