Proiect: Marii consumatori de energie vor putea achiziţiona cu până la 85% mai puţine certificate verzi
Marii consumatori de energie din România vor putea achiziţiona cu până la 85% mai puţine certificate verzi decât erau obligaţi până acum, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern lansat în dezbatere publică de Ministerul Economiei.
Așadar, consumatorii ale căror costuri de energia reprezintă mai mult de 20% din totalul costurilor vor fi exceptaţi de la plata a 85% din certificatele verzi. Cei a căror intensitate energetică este cuprinsă între 10% şi 20% vor fi scutiţi de 60% din certificate, iar cei cu o intensitate cuprinsă între 5% şi 10% pot achiziţiona doar 40% din ce erau obligaţi până acum. Schema de sprijin are o valabilitate de 10 ani şi se va aplica ulterior aprobării de către Comisia Europeană.
”Am elaborat acest proiect de Hotărâre la scurt timp după ce Comisia Europeană a făcut publice noile orientări în domeniu. Menţinerea competitivităţii industriei locale este un angajament asumat de Guvernul României, deoarece activitatea companiilor energo-intensive are un important impact la nivel socio-economic prin veniturile generate la bugetul de stat şi locurile de muncă create”, a declarat ministrul Economiei, Constantin Niţă.
Exceptarea de la plata certificatelor verzi se va face pe baza unor criterii clar stabilite, precum punerea în aplicare a unor măsuri de creştere a eficienţei energetice; menţinerea locurilor de muncă pe durata schemei; încheierea de parteneriate cu instituţiile de învăţământ pentru creşterea pregătirii profesionale şi atragerea de personal calificat.
Proiectul de Hotărâre va fi în dezbatere publică timp de zece zile, începând cu data publicării pe site-ul Ministerului Economiei, respectiv 17 aprilie, la secţiunea Transparenţă decizională. Industria energo-intensivă din România asigură circa 20% din consumul final brut de energie.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





