Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 15 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -3 şi 4 grade.

Sâmbătă vremea va deveni caldă în Oltenia şi Muntenia, iar în celelalte regiuni se va menţine apropiatã de normalul termic al acestei date. Cerul va fi mai mult noros în jumătatea nordică a țării, unde temporar vor cãdea precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar la munte acestea vor fi mixte. Izolat cantitãţile de apã vor depãşi 10…15 l/mp.

În restul teritoriului cerul va fi variabil și doar pe arii restrânse va ploua slab.

Temperaturile maxime se vor situa între 6 şi 16 grade, uşor mai ridicate, spre 18 grade, în Lunca Dunãrii, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 6 grade. Izolat, vor fi condiţii de ceaţã.

Duminică vremea va fi frumoasă, se va încălzi în toate regiunile, devenind deosebit de caldă pentru această dată îndeosebi în cele vestice și sudice. Cerul va fi mult mai senin, exceptând primele ore ale intervalului, când nordul și parțial centrul țării, precum și în zona montană aferentă vor fi înnorări și izolat, precipitații slabe.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, în special pe creste, iar la cote mult mai reduse şi pe arii restrânse în prima parte a intervalului, trecător şi în vestul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor situa între 11 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 11 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, conform Antena 3.

Te-ar putea interesa și: