Prognoza meteo 5 ianuarie. Meteorologii au anunțat fenomene extreme
Prognoza meteo 5 ianuarie. Meteorologii au emis o atenționare de cod galben de ninsori şi viscol pentru zonele montane, la peste 1 700 de metri. Aceasta este valabilă până luni dimineața.
Nu este singura atenționare. ANM a emis un cod galben de intensificări ale vântului pentru mai multe judeţe din zona Moldovei, începând de duminică dimineaţa, 5 ianuarie.
Codul pentru zonele montane este valabil până pe 6 ianuarie, ora 6:00. Aicim vântul va avea viteze de 65 – 75 km/h, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, mai ales în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, acesta va ajunge la peste 90 – 100 km/h.
În Moldova, vântul va bate în rafale de 55 – 65 km/h, iar pe arii restrânse va avea 70 – 75 km/h. Apar precipitaţii predominant sub formă de ninsoare la nivel local.
Astăzi, vântul își va face de cap în mare parte a țării, cu rafale în general de 45-55 km/h, iar la munte de peste 70 km/h, iar de mâine, se va intensifica în regiunile sud-estice şi în Carpaţii Meridionali.
Apar precipitații temporare, la munte va ninge, iar în centrul, vestul, nordul şi nord-estul țării vor predomina ninsorile. În sud-est vor fi precipitaţii mixte.
Atenție! La nivel local se va depune un strat de zăpadă, iar pe arii restrânse, se va forma polei sau gheţuş.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





