Compania naţională de transport al gazelor naturale Transgaz Mediaş (TGN) a înregistrat în primul trimestru un profit net de 189,2 milioane lei (45,9 milioane euro), în urcare cu 30% faţă de perioada similară din 2009, şi venituri de 456,3 milioane lei (110,8 milioane euro), în creştere cu 12%.

Transgaz a încheiat primele trei luni ale precedentului exerciţiu financiar cu un profit net de 145,5 milioane lei şi venituri de 407 milioane lei.

Cheltuielile din intervalul ianuarie-martie au cumulat 229,3 milioane lei (55,7 milioane euro), sumă cu 2% mai redusă comparativ cu valoarea din perioada similară a anului trecut, de 234,2 milioane lei, potrivit informaţiilor transmise vineri Bursei de Valori Bucureşti.

Cifra de afaceri a crescut în intervalul analizat cu 15%, la 446,7 milioane lei (108,5 milioane euro), de la 388,9 milioane lei.

Compania nu a dat informaţii despre factorii care au influenţat principalii indicatori financiari.

La finele lunii martie, Transgaz avea creanţe de 256,8 milioane lei, sumă cu 5% mai mare comparativ cu valoarea de la sfârşitul anului trecut, de 245,3 milioane lei.

Totodată, au avansat şi datoriile, cu 6%, la 919,8 milioane lei, după ce la 31 decembrie 2009, obligaţiile de plată cumulau 864,3 milioane lei.

Pentru acest an, conducerea Transgaz estimează un profit net în stagnare, la 298 milioane lei (72,3 milioane euro), şi venituri mai mari cu 12%, la 1,4 miliarde lei, faţă de 1,25 miliarde lei în 2009.

Totodată, Transgaz şi-a propus să realizeze în 2010 investiţii de 379,1 milioane lei.

Transgaz are un capital social de 117,7 milioane lei, de 11,7 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 10 lei. Ministerul Economiei deţine 73,51% din titluri, în timp ce Fondul Proprietatea are 14,98% din acţiuni. Diferenţa de 11,5% din acţiuni este listată la bursă, fiind în portofoliile mai multor acţionari.

Preţul acţiunilor Transgaz a scăzut în şedinţa bursieră de joi cu 0,43%, la 234 lei, cotaţie la care compania are o capitalizare de 2,755 miliarde lei.

SURSA: Mediafax