Conform rezultatelor, în perioada ianuarie – martie 2017, veniturile nete din dobânzi ale băncii au crescut cu 5,1%, în comparaţie cu trimestrul I 2016, datorită volumelor în creştere şi schimbărilor favorabile de structură, notează banca.

De asemenea, cheltuielile operaţionale s-au diminuat cu 5,1% în perioada comparativă de referinţă, determinate de contribuţii la Fondul de Garantare a Depozitelor şi Fondul de Rezoluţie mai mici în comparaţie cu contribuţia înregistrată în perioada similară a anului trecut, în timp ce indicatorul cost/venit a fost mai mic cu 3,4 puncte procentuale, la 59,1%, în comparaţie cu trimestrul I 2016.

Pe de altă parte, baza de clienţi a băncii a crescut cu 68.000 de clienţi activi persoane fizice, până la 2,15 milioane, lucru care s-a datorat numărului mai mare de contracte de bancă la distanţă (MyBRD Net şi MyBRD Mobile), în creştere cu 61,8%. În această marjă, volumul creditelor de consum au crescut, în T1 din acest an, cu 26,3% faţă de anul precedent, iar pe segmentul marilor clienţi corporativi soldul creditelor nete a urcat cu 4,9%. În plus, stocul de contracte internet şi mobile banking a atins 1,20 milioane la sfârşitul lunii martie 2017 (+28,9%), comparativ cu sfârşitul lunii martie, anul trecut.

Potrivit BRD, rata creditelor neperformante a scăzut la 10,3%, la finele lunii martie 2017, de la 13,7%, la 31 martie 2016, ca urmare a operaţiunilor de ştergere de creanţe depreciate şi a vânzărilor de credite neperformante, precum şi de îmbunătăţirea continuă a ratei de acoperire a creditelor neperformante (77,4% – la sfârşitul lunii martie 2017, faţă de 74,8% la sfârşitul lunii martie 2016)

În ceea ce priveşte activitatea de creditare pe piaţă bancară din România, aceasta continuă să fie susţinută de creditele acordate persoanelor fizice (+4,8%, la 31 martie 2017, faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent), în timp ce creditarea companiilor rămâne constantă în dinamica anuală. Totodată, depozitele au crescut cu 10,1% faţă de sfârşitul lunii martie 2016, fiind susţinute atât de economiile persoanelor fizice, cât şi de cele ale companiilor.

Soldul creditelor nete ale Grupului BRD a atins 28,7 miliarde de lei, cu 3,5% mai mare în comparaţie cu sfârşitul lunii martie 2016, iar soldul creditelor nete acordate marilor clienţi corporativi a fost mai mare cu 4,9% faţă de martie 2016, ca urmare a creşterii solide a finanţărilor pe termen mediu şi lung. Portofoliul de leasing are, de asemenea, o tendinţă pozitivă, înregistrând o creştere de două cifre faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

 

Datele băncii relevă că portofoliul de credite acordate persoanelor fizice a crescut, în T1 din acest an, cu 5,8%. În plus, producţia creditelor acordate persoanelor fizice a înregistrat o creştere sănătoasă, atingând 1,3 miliarde lei în trimestrul I 2017, în creştere cu 17% faţă de perioada similară a anului trecut.

Volumul depozitelor clienţilor a crescut pe ambele segmente, atât retail, cât şi non retail, atingând 41,4 miliarde lei (+6,7%). În acest context, creşterea depozitelor pe segmentul retail a atins 9,5% faţă de sfârşitul lunii martie 2016 (din care conturile curente au crescut cu 30%), în timp ce creşterea depozitelor pe segmentul non-retail a fost de 2,3%, în comparaţie cu finele lunii martie 2016, din care conturile curente au crescut cu 5,1%.

La nivel general, venitul net bancar al Grupului BRD a atins 650 milioane de lei, în primul trimestru al anului 2017, înregistrând o creştere uşoară faţă de trimestrul I 2016 (+0,4%), pe fondul creşterii veniturilor nete din dobânzi (+5,1%) graţie efectelor pozitive de volum şi schimbărilor favorabile de structura) ce au depăşit scăderea pe alte categorii de venituri.

Conform sursei citate, poziţia de capital rămâne solidă la 31 martie 2017, cu rata de adecvare a capitalului atingând 19,9% (conform Basel 3, luând în calcul filtrele prudenţiale) faţă de 19,5% la 31 martie 2016.

BRD – Groupe Societe Generale are 2,28 milioane de clienţi activi şi operează o reţea de 810 de unităţi. BRD ocupă o poziţie importantă pe piaţă românească a cardurilor, cu aproximativ 2,4 milioane de carduri valide şi o reţea de acceptare de aproximativ 29.300 de POS-uri şi mai mult de 1.500 de ATM-uri. Activele totale ale băncii erau, la 31 martie 2017, de 50,15 miliarde de lei.

BRD face parte din Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 145.000 de angajaţi în 66 de ţări şi 30 de milioane de clienţi în întreaga lume, în trei activităţi-cheie: Retail banking în Franţa, Retail banking internaţional, servicii financiare şi asigurări, respectiv Corporate & investment banking, private banking, administrare de active şi servicii pentru investitori. AGERPRES

Te-ar putea interesa și: