Profitul Inditex a depăşit estimările, datorită expansiunii online

Profitul Inditex a depăşit estimările, datorită expansiunii online
Publicat de Alexandru Urzică la 21 septembrie 2016, 10:31

Grupul spaniol Inditex, cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume, a raportat o creştere a profitului semestrial peste aşteptările analiştilor, datorită expansiunii online, transmit Reuters şi Bloomberg.

Profitul operaţional a urcat cu 8%, la 1,61 miliarde de euro (1,8 miliarde de dolari) în perioada februarie – iulie 2016, în timp ce analiştii se aşteptau la 1,58 miliarde de euro. 

Veniturile au înregistrat un avans de 13% în primele săptămâni din trimestrul trei, excluzând fluctuaţiile de curs valutar. 

Profitul net a ajuns la 1,26 miliarde de euro (1,4 miliarde de dolari) în perioada februarie – iulie 2016, în timp ce analiştii se aşteptau la 1,25 miliarde de euro. 

Inditex, companie ce deţine opt branduri precum Zara, Bershka, Stradivarius, Massimo Dutti şi Pull&Bear, are peste 7.000 de magazine în 90 de ţări. În ultimele luni, compania a deschis magazine în Vietnam, Noua Zeelandă, Paraguay, Aruba şi Nicaragua. Până la sfârşitul lui 2016, toate brandurile vor fi disponibile online în Europa. 

În România, la finele anului trecut, reţeaua Inditex era formată din 57 de magazine, cu brandurile Zara, Pull&Bear, Bershka, Stradivarius, Oysho, Zara Home şi Massimo Dutti. 

SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete: , ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.