Profit și vânzări în creștere pentru Apple în primul semestru din 2020

Profit și vânzări în creștere pentru Apple în primul semestru din 2020
Publicat de Iulian Luca la 31 iulie 2020, 13:35

Gigantul american a înregistrat un profit în creștere cu 4% în primul semestru din 2020, iar vânzările s-au majorat și ele cu 6% în aceeași perioadă. Compania a evitat însă să dea estimări în ceea ce privește restul anului, datorită incertitudinilor privind pandemia de coronavirus.

Apple a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit de 22,5 miliarde de dolari, în creştere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce vânzările s-au majorat cu 6%, până la 118 miliarde de dolari, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

În al doilea trimestru al anului, Apple a avut venituri din vânzări de 59,7 miliarde de dolari (plus 11%) şi un profit net de 11,253 miliarde de dolari, în creştere cu 12% faţă de aprilie-iunie 2019.

Rezultatele depăşesc aşteptările analiştilor, ceea ce a făcut ca acţiunile Apple să înregistreze un avans de 5% după închiderea Wall Street.

„Recordul din trimestrul care s-a încheiat în iunie a fost motivat de creştere de două cifre atât la produse cât şi la servicii, în toate segmentele noastre geografice”, a declarat directorul general al companiei, Tim Cook, într-un comunicat.

Apple a anunţat, de asemenea, vineri, o diviziune a fiecărei acţiuni în patru titluri, începând din 31 august, cu scopul de a le face mai atractive pentru o paletă mai largă de investitori.

Veniturile din vânzări iPhone s-au majorat cu 1,6%, fiind înregistrat un avans record al încasărilor la calculatoarele Mac, devenite un element cheie de tranziţie spre telemuncă (plus 22%, până l 7,079 miliarde de dolari).

Încasările din servicii (inclusiv App Store sau Apple TV+) s-a îmbunătăţit cu 15%, la 13,156 miliarde de dolari, ceea ce Cook a pus pe seama nevoii de interacţiune online pe timpul pandemiei.

Profitul operaţional s-a majorat în perioada mai-iunie cu 13%, la 13,091 miliarde de dolari.

Compania a evitat să dea estimări privind restul anului, din cauza incertitudinilor legate de COVID-19.

Apple a închis temporar magazinele în toată lumea, din cauza pandemiei, şi le-a reînchis ca urmare a creşterii numărului de cazuri de îmbolnăviri din SUA. Reprezentanţii companiei au precizat că cel mai mare impact al închiderii magazinelor s-a resimţit în aprilie.

Pe zone geografice, încasările au crescut cel mai mult în Europa şi Japonia, cu majorări de câte 20%, în timp ce China (plus 1%) şi continentul american (plus 8%) au avut avansuri moderate.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.