Producţia de energie din surse regenerabile ar putea creşte cu circa 60% în acest an

Producţia de energie din surse regenerabile ar putea creşte cu circa 60% în acest an
Publicat de Valentin Vioreanu la 24 martie 2014, 14:50

Producţia de energie electrică a României din surse regenerabile ar putea creşte în acest an la 9-10 TWh, faţă de 6,3 TWh, cât a fost anul trecut, a declarat, luni, Emil Calotă, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, cu prilejul prezentării în Parlament a Raportului privind preţurile şi tarifele reglementate pe 2013, elaborat de ANRE.

'Anul trecut, producţia de energie din surse regenerabile a fost de 6,3 TWh şi ar putea creşte la 9-10 TWh energie verde în România în 2014', a spus oficialul ANRE.

El a amintit că România şi-a atins în acest an obiectivul asumat în faţa Comisiei Europene, ca 24% din consumul de energie la nivelul anului 2020 să fie din surse regenerabile, astfel că în 2014 vor fi reduse cotele obligatorii anuale de energie regenerabilă.

Departamentul pentru Energie a lansat în dezbatere publică, săptămâna trecută, un proiect de Hotărâre de Guvern care prevede reducerea cotei de la 15% la 11,1% pentru 2014.

'Având în vedere gradul realizării obiectivului din 2020, s-a creat posibilitatea reconsiderării cotei de energie anuală, ceea ce se întâmplă de la începutul anului 2014. Cota se reduce faţă de nivelul de 15% din motive de suportabilitate a consumatorilor finali, atât industriali cât şi casnici, precum şi pentru sustenabilitatea sistemului, ţinând cont de nevoia de echilibru a sistemului energetic', a precizat Calotă.

El a adăugat că 2014 este anul în care piaţa de certificate verzi se va maturiza alături de piaţa de energie electrică din surse regenerabile. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.