Împreună, statele care nu sunt membre ale cartelului îşi vor reduce producţia cu 562.000 de barili pe zi (bpd), ca parte a acordului global cu OPEC. Iniţial, aceste state anunţaseră că vor livra mai puţin cu 600.000 bpd, scrie Agerpres.

În 30 noiembrie, statele membre ale OPEC au ajuns la un acord pentru a-şi reduce producţia cu 1,2 milioane barili pe zi începând din luna ianuarie 2017, aceasta urmând să fie prima scădere a producţiei decisă de OPEC în ultimii opt ani.

Dacă acordurile vor intra în vigoare, furnizarea de ţiţei pe plan global va fi redusă cu aproape 2%.

Înţelegerea reprezintă un nivel de cooperare nemaiîntâlnit până acum în rândul statelor producătoare de ţiţei. Este prima dată din anii '70 când o coaliţie de state, care produc mai mult de jumătate din petrolul furnizat pe plan global, a ajuns la un acord pentru a influenţa cotaţia barilului de ţiţei. Cota de piaţă a OPEC nu a mai fost atât de mare din anii '70 iar precedentele înţelegeri cu ţările din afara cartelului nu au fost niciodată atât de cuprinzătoare.

Acordul implică 12 state din afara OPEC (Azerbaidjan, Bahrein, Bolivia, Brunei, Guineea Ecuatorială, Kazahstan, Malayezia, Mexic, Oman, Rusia, Sudan şi Sudanul de Sud) iar cea mai mare parte din reducere producţiei – 300.000 de barili pe zi – va fi efectuată de Rusia, care produce mai mult ţiţei decât orice ţară.

Alte state care au promis să livreze mai puţin petrol sunt Oman, Azerbaidjan şi Sudan.

OPEC, cartelul format din 13 state care controlează peste o treime din producţia mondială de petrol, încearcă de mult timp să convingă şi alte state să contribuie la reducerea producţiei, care a dus la scăderea preţului la ţiţei şi a afectat semnificativ economiile dependente de resursele energetice.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna februarie a crescut vineri cu 0,44 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 54,33 dolari. De la mijlocul lui 2014, cotaţia barilului de petrol s-a înjumătăţit din cauza supraproducţiei. 

Te-ar putea interesa și: