Președintele Comisiei parlamentare de control a activității SRI, Claudiu Manda, a declarat joi că membrii comisiei lucrează la un „raport parțial” despre relația dintre serviciul secret și ANI, activitatea fostului director SRI George Maior, „culoarul din justiție” și „petreceri”, scrie Mediafax.

„Noi ne asumasem să prezentăm un raport SRI – ANI și atât. Am hotărât azi (joi – n.r.), după ce ne-am uitat pe toată documentația, să prezentăm un raport mai amplu care vizează și activitatea fostului director SRI (George Maior – n.r.), și legat de petreceri, și dacă s-a implicat sau nu în numirea unor persoane în diferite funcții importante, și culoarul din justiție, adică elemente cu care am fost sesizați în legătură cu dl Maior. Am hotărât să extindem raportul cu toate aceste lucruri, și să îl prezentăm, să îl dezbatem și să îl aprobăm în perioada următoare. Este un al doilea raport parțial”, a declarat președintele Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul activității SRI, senatorul PSD Claudiu Manda.

În raportul parțial Comisia SRI își propune să sesizeze Inspecția Judiciară cu privire la demararea unui audit la Parchetul General pentru a verifica mandatele de supraveghere eliberate și numărul de persoane interceptate. De asemenea, Comisia SRI propune înființarea unei comisii în la nivelul instanței supreme, al CSM ori al Parlamentului, care să analizeze mandatele de supraveghere și să decidă excepțiile, adică dacă infracțiunile verificate vizează securitatea națională sau terorismul.

Comisia parlamentară de control a activității SRI mai propune, în Raportul parțial privind activitatea sa în perioada septembrie 2017 – prezent, notificarea persoanelor interceptate la cel mult 2 ani de la expirarea mandatelor de securitate națională sau supraveghere tehnică, și mai stabilește ccă hotărârea CSAT prin care SRI a fost desemnat, prin Centrul de Interceptări, autoritate națională pentru efectuarea interceptărilor, înființează de fapt, o instituție prin adăugare la cadrul legislativ. Comisia spune că acest lucru se face doar prin lege organică.