Probleme imense pentru omul lui Klaus Iohannis: Poliţia a intervenit de urgenţă

Probleme imense pentru omul lui Klaus Iohannis: Poliţia a intervenit de urgenţă
Publicat de Ancuța Paraschivoiu la 2 decembrie 2018, 13:33

Probleme imense pentru omul lui Klaus Iohannis. Poliţia a fost nevoită să intervină, de urgenţă, chiar de Ziua Naţională.

Dacă preşedintele a avut parte de băi de mulţime de Ziua Naţională, fiind primit cu aplauze şi încurajări de oameni şi la parada de la Arcul de Triumf, dar şi la cea de la Alba Iulia, omul de încredere al şefului statului a avut mari dificultăţi.  

Casa consilierului prezidențial Delia Dinu, șefa departamentului de Protocol al Președinției, a fost prădată de hoţi sâmbătă. Imobilul din Domneşti a fost spart în timp ce Delia Dinu l-a însoțit pe Iohannis la paradele de la București și Alba Iulia.

”Polițiștii din Ilfov au fost sesizați ieri, 1 decembrie, în privința acestui incident, iar în prezent, aceștia desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a anunţat, Dragoș Romanescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Ilfov, conform mediafax.

Delia Dinu este șefa Departamentului Protocol din Administrația Prezidențială. Ea a fost numită Consilier Prezidențial la data de 1 iulie 2016. Delia Dinu a activat în cadrul Serviciului de Protecție și Pază în perioada 2000-2012. Între aprilie 2005 și mai 2008 și-a desfășurat activitatea în calitate de consilier în cadrul Compartimentului Protocol al Administrației Prezidențiale.

În perioada mai 2008 – august 2012 a coordonat Compartimentul Protocol al Administrației Prezidențiale. În august 2012 a fost numită Consilier de Stat la Compartimentul Protocol al Administrației Prezidențiale. A participat la Conferinţa Globală a Şefilor de Protocol – Washington 2012 și Conferinţa Globală a Şefilor de Protocol – Seul 2014.

Informații articol
Despre autor
Ancuța Paraschivoiu

Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.