Problema aprecierii francului elveţian ajunge în Parlament

Problema aprecierii francului elveţian ajunge în Parlament
Publicat de Valentin Vioreanu la 18 ianuarie 2015, 16:12

Deputatul social-democrat Ana Birchall solicită convocarea Comisiei pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor pentru susţinerea soluţiilor propuse de ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, în urma discuţiilor cu reprezentanţii Băncii Naţionale şi pentru promovarea altor măsuri legislative pentru ajutorarea celor afectaţi de fluctuaţiile cursului de schimb al francului elveţian.

"Am solicitat biroului Comisiei pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor să convoace în cel mai scurt timp membrii comisiei pentru a susţine soluţiile propuse de ministrul Finanţelor, domnul Darius Vâlcov, în urma discuţiilor cu reprezentanţii BNR şi pentru promovarea altor măsuri legislative complementare pentru ajutorarea celor afectaţi de fluctuaţiile cursului de schimb al francului elveţian", a precizat Ana Birchall într-un comunicat de presă remis duminică AGERPRES. 



În opinia sa, este imperativ ca toate părţile implicate să se aşeze la aceeaşi masă pentru găsirea de soluţii echilibrate care pot fi puse în practică. 



"Amendarea OUG nr. 46/ 2014 privind re-scadenţarea creditelor prin majorarea plafonului de la 2.200 lei brut la 2.500 lei net este un prim pas pentru ajutorarea a peste 80% dintre cei care au credite în franci elveţieni", a declarat deputatul PSD Ana Birchall. 



"Această măsură susţinută complementar de adoptarea proiectului de lege pe care l-am iniţiat privind conversia creditelor din monede străine în moneda naţională având la bază Directiva Europeană 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, precum şi a altor facilităţi fiscale cum ar fi reducerea impozitului pe venit până la 900 de lei oferă tuturor românilor ameninţaţi că îşi vor pierde agoniseala de o viaţă datorită creşterii ratelor bancare exclusiv din cauza fluctuaţiilor de schimb valutar, soluţii responsabile, care pot fi puse în practică, nu soluţii demagogice şi politicianiste", a mai susţinut Ana Birchall. 



Deputatul PSD face un apel către băncile care au în portofoliu credite în franci elveţieni să vină în regim de urgenţă cu măsuri concrete de ajutorare reală a cetăţenilor. 



Rescadenţarea şi programele proprii ale băncilor de conversie şi anihilare a efectelor aprecierii puternice a francului elveţian în raport cu moneda naţională sunt două soluţii pentru problema celor cu credite în franci elveţieni, identificate în urma întâlnirii de vineri a ministrului Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, cu conducerea Băncii Naţionale.

 

Sursa: Agerpres

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.